Nu o să vă vorbesc despre concertul lui Roger Waters din Piața Constituției pentru că nu am văzut spectacolul din București și nu cred că aveți nevoie de încă o opinie de amator. Vă voi spune câte ceva despre un lucru din zonă, tot un zid, dar al Casei Poporului. Poate ați aflat de ultima campanie Gândul, o inițiativă care susține dărâmarea zidului ce înconjoară proprietatea respectivă. Este clar că nu există nicio legătură între cele două ziduri din zonă, unul fiind doar temporar (nicio legătură, chiar dacă domnul Waters s-a fotografiat cu un oficial român, aflat și el în trecere prin aceeași zonă).
Revenind la zidul nostru ceva mai longeviv, puteți vedea și articolul lui Adrian și argumentele sale în păstrarea împrejmuirii. Chiar dacă nu pot fi de acord cu unele dintre argumentele sale, concluzia mi se pare rezonabilă.
Pe scurt, mie mi se pare ca o astfel de initiativa este una strict demagogica, un concurs de cine e mai democrat in tara asta prin daramarea unui zid care nu face decat sa delimiteze o proprietate la fel ca oricare alta. (din nou sursa)
Cum am comentat și la articolul său, mi se pare absolut corect să compari clădiri cu aceeași funcțiune. Adică, dacă ai ales Londra, iei parlamentul și nu palatul Buckingham, pentru Washington alegi Capitoliul și nu Casa Albă. Prin simpla alegere eronată a exemplelor pare că gardul este ceva absolut obligatoriu. Lucrurile nu stau deloc în acest fel privind chiar instituțiile cu aceeași funcțiune, considerând Casa Poporului ca având funcțiunea principală de parlament. De la deschiderea completă către public, spațiile largi în/prin care ai acces, amplasamentul în cadrul orașului și legăturile directe și imediate cu spațiile publice ale acestuia, toate sunt proiectate pentru a descrie prin amenajări funcțiunea de reprezentare a cetățenilor.
Putem descoperi și alte astfel de amplasamente și amenajări din alte capitale europene importante. Paris, Roma sau Berlin au toate aceeași deschidere către oraș și cetățeni (putem considera măsurile de securitate doar o îngrădire temporară a accesului și/sau modificarea, tot temporară, a spațiului public). În București nu avem o amenajare gândită pentru o relație democratică cu cetățeanul sau orașul.
Casa Poporului și amenajarea noului Centru civic sunt un rezultat al proiectelor realizate în comunism, perioadă totalitară, având beneficiari un dictator și elita conducătoare. Toată amenajarea din jurul casei a fost gândită doar pentru cei din clădire, pentru a arăta relația și raportul pe care aceștia îl aveau, și încă îl mai au, atât cu cetățenii cât și cu orașul. În aceste condiții, așa cum spune și Adrian, campania Gândul și intenția de a dărâma gardul sunt doar demagogie și acțiuni fără strategie. În aceeași campanie a ziarului se vorbește și despre transformarea unui spațiu în parc public, bănuiesc o funcțiune care este atractivă pentru public. Însă chiar în imaginea care însoțește articolul este trasată „linia gardului” făcându-se abstracție de noua construcție a Catedralei Mântuirii Neamului, complex care are prevăzută o împrejmuire asemănătoare cu cea existentă.
Simpla demolare a împrejmuirii nu va avea niciun efect atât timp cât nu va exista o strategie pentu adevărata problemă: Casa Poporului și întreaga zonă demolată pentru Centru civic (mai multe informații despre imaginea de mai sus puteți găsi aici). Pentru o parte din această zonă, cea din jurul măgăoaiei, am avut un concurs, soluție și strategie. București 2000 și eficiența cu care tot ce a reprezentat acesta a fost distrus mă fac să spun, exact ca Adrian, că este vorba doar de demagogie. Primar al Bucureștiului, arhitect șef și unii parlamentari au optat pentru un tunel pe sub curtea Casei Poporului, dar acum declară, la mișto, că vor zidul jos.
În concluzie, fără strategie, fără o gândire care să implice dezvoltarea întregii zone în directă legătură cu Bucureștiul nu putem avea pretenția unei evoluții și reintegrarea în oraș a acestei suprafețe demolate. Acolo nu e vorba despre un gard, despre o împrejmuire, ci despre un sistem care s-a adaptat constant. Soluțiile urbanistice le avem, dar politica încă nu le poate accepta.
La mine am comentat urmatoarele:
Acum vorbesti de estetica sau de scop? Gardu’-i gard si plin si transparent. La noi e mai ghiolbanesc, e drept. Dar la Londra, unde n-am mai fost de vreo 13 ani, vaz pe Goggle maps ca exista un intreg sistem de aparare pe baza de parapet ranforsat, turnicheti si palcuri de politisti la vedere. Care-i diferenta? Si nu mi-i da pe astia de exemplu ca ma apuca amocul ca imediat iti spun ca astia la Bucuresti au nu numai gard dar si o strada a lor! Cum aveau si americanii pe Batistei; au plecat si si-au lasat transeele si blocurile de beton anti-tanc acolo. Strada Jules Michelet e un fel de proprietate privata a ambasadei Majestatii Sale. Despre ce sa mai vorbim? Poate bagi chestia asta de relationare cu orasul la tine in articol ca mie mi-a scapat 🙂 Altfel ai avea dreptate intr-un fel, eu vorbeam „decat” de faptul ca delimitarea unei proprietati e fireasca si chiar Parlamentul britanic are asa ceva. Mai scuteste din cheltuieli cu imprejmuirea fiindca are o latura pe Tamisa. Cam ca ungurii pe Dunare … hai ca acum ma duc pe Goagal sa vad cum fac aia la Budapesta ca nici acolo n-am ai ajuns de multisor.
Poate ca ai dreptate in a cere comparatii cu alte institutii similare. Eu vorbesc de centri de putere si de cladiri amplasate pe niste terenuri mai ample, multe cu spatii verzi adiacente. Ar fi stupid, e adevarat, sa compar cu cladiri ale tribunalelor, primariilor sau ale altor factori de putere care au relatii directe cu oamenii si sunt de regula amplasate in relatie directa cu strada. Dar apropos de teoria cu apropierea de popor in lipsa gardului. Vezi ca tocmai a postat Vlahul imagini socialiste, prima din ultimul articol fiind Palatul Victoria, chel, far agard, fara vegetatie inalta, cea mai curata expresie a legaturii cu poporul. Oare?
Iar la Budapesta, vezi ca lantul de iubire se vede pe Goagal. Peste tot e atarnata cate o placuta cu semn de interdictie pentru pietoni iar trotuarul pe splaiul Dunarii este chiar inchis de-a binelea, asa cum facusera americanii cu „trotuarul lor” pe Batistei. E adevara ca imaginea ar sugera o deschidere caci e alt tip de gard iar lantisoarele de trotuar sunt destul de mici incat ar putea sa stea chiar si la gaturile unor manelisti. Delimitarea insa exista.
mie îmi este clar că nu gardul este problema… la Budapesta te poți uita și pe cealaltă parte și este mult mai „deschisă” toată amenajarea… în același timp orice delimitare poate fi realizată prin mai multe metode, nu e obligatoriu un gard… am mai pus răspuns și la tine, scuze 🙂