Vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că în campania electorală pentru alegerile locale vor avea loc discuţii, dezbateri şi prezentări de strategii şi viziuni. În cazul acesta ireal toţi candidatii vor avea o viziune. Ei vor fi pregătiţi să ne cucereasca nu doar prin tactici de marketing politic ci prin prezentarea unei viziuni clar stabilite. O viziune pentru Bucureşti.
Unul dintre candidaţi apare cu o schemă simplă pe o foaie A4. Televiziunile se bat să transmită primele imagini cu salvarea oraşului şi reusesc să redea şi câteva explicaţii ale posibilului viitor primar sau consilier. Ce spune acesta? Schema prezentată este rezultatul analizei echipei sale, echipă din care fac parte câţiva specialişti în urbanism, arhitectură, economie şi administraţie publică. Au avut şi alţi colaboratori cu specializări în domenii la fel de importante, dar nucleul echipei de consilieri este clar stabilit. Deci avem o viziune a unei echipe, o echipa condusă de un om politic.
Ce conţine viziunea? Ce visează politicianul şi consilierii săi? Candidatul povesteşte că au în primul rând o viziune care trebuie atinsă în aproximativ 50 de ani. Nu o să o duca el la capăt, dar vrea să pună bazele pentru implemetarea treptată. Bucureştiul ar trebui să se dezvolte în jurul zonei centrale, zonă delimitată de inelul central de circulaţie (Basarab, Titulescu, Ştefan cel mare, Mihai Bravu, Văcăreşti etc). Aceasta va fi înconjurată de o prima centură verde. Principiul de dezvoltare este cel al cercurilor concentrice, cercuri în cadrul cărora se formează zone bine delimitate ce reprezintă la randul lor alte dezvoltări urbane. Fiecare nou segment este format de aceste zone construite interconectate. Simplu şi la obiect în schema candidatului nostru. Între aceste zone exista doar parcuri, păduri şi spaţii verzi.
În acest moment candidatul nostru este bombardat cu întrebări şi dorinţe de clarificare. Candidatul nostru scoate artileria grea şi îi lasă pe consilieri să răspundă. Fiecare specialist îşi explică partea sa detaliată din viziune. O să vă spună că nu au descoperit ei acum apa caldă, că exista si ei doar au adaptat viziunea pentru Bucureşti.
O să auziţi pomenite numele necunoscutului Howard şi al termenului de oraş-grădină. O să vă asigure alţii că nu se doreste în acest caz un plan Voisin. Un consilier o să vă povestească despre suprafaţa clar stabilită a unui astfel de „mini-oraş” şi cum s-ar putea trasforma un actual cartier dormitor, ca Drumul Taberei, într-o zonă cu funcţiuni mixte. Un domn economist vă va prezenta câteva cifre, cât ne costă şi cum se vor face investiţiile. Veţi afla că va fi nevoie de modificare unor legi, poate de o reorganizare teritorială şi administrativă. Se va discuta poate şi despre unele detalii concrete de infrastructură, spaţii verzi, câini maidanezi sau curaţenia orasului, dar aceasta doar tangenţial. Viziunea face o legatura şi cu Bucureştiul tradiţional şi împărţirea sa vernaculară demult disparută. Toate acestea însă vor fi prezente în strategia definitivă, acum punându-se în discuţie doar o viziune.
În cadrul acestui exercitiu veţi avea parte de mai multe viziuni. Fiecare candidat îşi prezintă planurile pentru dezvoltarea oraşului. Veţi vedea un Bucureşti utopic şi poate total diferit: preponderent al spaţiilor verzi, al automobilului, al spaţiilor pietonale sau al construcţiilor inalte. Se pot genera mai multe viziuni complet diferite pentru evoluţia viitorului Bucureşti, dar noi vom fi cei care vom alege în cunoştiinţă de cauză.
Realitatea
Din păcate aceasta este doar o utopie. În realitate nu se va discuta despre nimic, nu vor exista viziuni sau echipe bine pregătite. Într-o gălăgie generală se vor arunca unele cuvinte despre un parc, un pasaj, un pod, curătenie sau câini şi o casă de patrimoniu. Nimic de substanţă, nimic care să ne arate că există o gândire pe termen lung, nimic care să ne arate că există o urmă de respect. Vom continua în acelasi fel …pentru că se poate.
Bucurestiul arata in poza a doua ca o pizza cu salam, or viziunea noastra e despre şaorma.
trebuie văzut dacă nu e bună o viziune şaormistă… e ceva viziune şi acolo 🙂
Subscriu la scepticismul tău ironic, Popescule.
Inclusiv în anii 1950, în abordarea bazată pe cvartale, se putea distinge o politică urbană inspirată de sprijinirea colectivităţilor cu toate funcţiile definite de unitatea de vecinătate. Poate nu ar strica să povesteşti cândva mai în detaliu ce reprezintă o felie de pepperoni din pizza matale, la nivelul funcţiilor urbane.
poate ar trebui sa detaliez… probabil tot ceva la nivel de principiu, de idee şi schemă… să vedem
Ciudat, acuma citesc un studiu scris de Cincinat Sfintescu tocmai hat departe in 1929, unde la fel, vorbeste de „orasul-gradina” (desi el foloseste termenul in germana), de centura verde (e o harta frumoasa unde prin zona Titan-Balta Alba de acum ar fi trebuit sa fie paduri), de comune suburbane interconectate intre ele (celulele de care vorbesti). Culmea, chiar zice ca e constient ca planul de care vorbeste e un plan de durata linga, de 40-50 de ani…
Deci, oamenii de valoare i-am avut, chiar si planuri, acuma cred este un pic prea tarziu pentru a mai incerca sa reparam ceva.
(un pic OT, dar am impresia ca zonele „bune” ale cartierului Titan-Alba Alba au mostenit un pic din acele planuri ale lui Sfintescu. Cei drept el vorbea de cladiri de locuit inalte de 12 etaje in Centru, aflate cel putin la 200 m. distanta intre ele, cu spatiu verde de jur-imprejur, si nu la periferie, dar oricum, tind sa cred ca in faza initiala cel putin (inainte sa apara „plombele”) o mare parte a cartierului respecta aceste cerinte. E de discutat, oricum, rational si fara parti-pris-uri politice sau ideologice, despre cum s-a facut dezvoltarea urbana in Romania anilor ’60-’70-’80).
bănuiesc că te referi la „Superurbanismul”(a avut destul de multe studii) şi într-adevăr aceleaşi idei sunt prezente în acel studiu…cum am spus, nu am inventat apa caldă, dar am preferat sa dau sursa inventatorului termenului…pe de altă parte cartierele nu respectă ideea oraşelor-grădină tocmai pentru că nu există aceea mixitate funcţională si „independenţă”, plus alte detalii…cred că domnul Corbusier a fost o influenţă mai mare în cazul acesta…nu cred că este prea târziu, că doar nu a dispărut oraşul şi încă mai este destul de locuit 🙂
Scuze, uneori ma ia pesimismul aiurea 🙂 Oricum, te respect pentru ce faci aici, si da, speranta moare ultima 🙂
Daca imi amintesc bine, Sfintescu vorbea acolo de un plan extins la nivel national. Despre treburile acestea au mai vorbit si Davidescu sau chiar D. Marcu. Parca atunci ideea era o antiteza intre urban si rural, lucru care nu mai este de actualitate in tarile occidentale de acum, dar in Romania inca da! (Ca doar la noi nu avem 80% mediu urban). Batand campii putin, Ploiesti, Giurgiu sau Urziceni pot deveni asemenea sateliti ai Centrului, daca ar exista trenuri de mare viteza si autostrazi :))
Ar trebui sa dezvolti acest subiect. Multi dintre cititorii nostri nu stiu de exemplu ce deficiente are un oras-gradinta, ca niciun model de dezvoltare urbana nu este perfect, cu un sir de compromisuri. Ca sa ii las sa ghiceasca, le zic sa se gandeasca la teritoriul unei cetati.
Referitor la ce spunea Mihai: Corbusier traieste prin Noul Belgrad.
cred că puteam fi mai explicit…din câte ştiu niciodată nu s-a implementat complet sistemul oraşelor-grădină, dar este absolut sigur că nici un sistem nu este perfect…orasul perfect era o modă în alte vremuri :)…mai mult ca sigur voi dezvolta subiectul, dar aici am vrut să aduc în discuţie faptul că nu exista o solutie unică pentru dezvoltare, dar o viziune este necesară
exista zone care aduc cu orasul-gradina in Bucuresti,dar sunt cele mai scumpe-Dorobanti Kiseleff Cotroceni Casin si Primaverii.Ar trebui facuta o legislatie care sa impiedice constructia de blocuri in Bucuresti(in zonele periferice,intre Berceni si Centura sud de ex).Dar interesele sunt prea mari.Toate periferiile ar trebui sa fie parcelari regelmentate,sistematizate,racordate la artere majore ,prevazute cu spatii publice,scuaruri,numai vorbesc de utilitati,spitale,scoli samd.Asa se gandea pe vremuri(perioada in care eram regat).De asemenea toate bulevardele si arterele majore ar trebui plantate masiv,din 7 in 7 metri sa fie plantati arbori umbrosi(tei,stejari,platani,brazi).Asta pt un aer „mai curat” cat de cat.
ar trebui să urmărim mixtitatea, soluţia cu zone rezidenţiale formate doar din parcelări cu locuinţe individuale generează la rândul lor probleme…sistemul oraşelor-grădină încuraja tocmai ideea unei independenţe, având o capacitate mare de sustenabilitate individuală…lucrurile nu au fost roz nici în timpul regatului, chiar dacă aşa pare privind strict doar anumite zone…cele de care amintiţi au fost în mare parte doar lotizări, cu funcţiune unică şi dependente în mod direct de oraş
http://sustainablecitiescollective.com/david-thorpe/312101/five-reasons-why-mayors-should-manage-world?ref=popular_posts
Privind retrospectiv, fără mânie desigur :D, galeria primarilor pe care i-a avut Capitala, şi încercând să răspund la întrebarea din finalul articolului „Would Mayors do a better job of making the world a better place? Why not give them a chance?” aş răspunde glumind „Doamne fereşte” să fie întreaga lume pe mâinile lor :)) Şi mă întreb totodată dacă viitoarea administraţie va reuşi măcar „să treacă (de) Dâmboviţa” 😀 Nu în sensul în care ostaşii trecură cândva Prutul şi nici nu mă refer statutul de viitoare (posibilă) „capitală dunăreană” ci la ideea de a privi şi în ograda altora, cu folos, desigur. Articolul pare utopic însă cred că încă mai sunt şanse pentru o dezvoltare urbană echilibrată, pentru ca Bucureştiul „să fie salvat”. Ideiurbane există, specialişti avem, mai rămâne ca aceştia să se afle în locurile (funcţiile) potrivite. Cumva, această chestiune va depinde şi de noi, de alegerile pe care le vom face. Pentru aceasta e nevoie ca ideile să circule, să existe dialog, să se realizeze un transfer de concepţii între specialişti (arhitectură, urbanism, economie, ştiinţe juridice etc) prin intermediul unor demersuri comune, interdisciplinare. Felicitări pentru articol!
mulțumesc… chiar nu știu dacă asta ar fi o soluție, dar cred că nu trebuie uitat că orașele se dezvoltă și în urma unor planificări naționale sau suprastatale… unii primari ajung chiar în funcții administrative și politice superioare și e evident că se aplică alt fel de soluții… în alte cazuri, aceeași primari, nu pot depăși modul de rezolvare local al problemelor… cred că e mai mult o discuție despre sistem și nu despre o persoană sau funcție
Sigur, dezvoltarea urbana poate fi privita si intr-un context mai larg, national – mai ales daca e vorba de strategie si international – de pilda in planul cooperarii (networking) sau de situatii in care exemple de bune practici pentru guvernanta urbana ii pot inspira pe edilii nostri cu conditia sa treaca de Dambovita, cum am spus mai sus.
Cred insa ca in prezent, la nivel local, avem de o parte administratia si de cealalta parte – restul iar dezvoltarea integrata arata bine doar pe hartie. Ma refer la trecerea de la top-down la planificarea de jos în sus (bottom-up). Am spus ca depinde si de optiunile noastre in sensul unei comunitati mai active, nu doar in sfera ONG-urilor ci in ideea unor actiuni/platforme/grupuri comune/parteneriate care sa reuneasca specialisti din mai multe domenii. La nivel european exista astfel de initiative care pot influenta semnificativ procesul decizional. Sigur, e nevoie si din cealalta parte, a administratiei, de o mai mare transparenta chiar daca exista inertie deocamdata.
Am depasit sfera articolului, poate ceea ce am afirmat se incadreaza conceptual mai degraba in „Urban Design” insa cred ca asa cum schimbarea porneste de la nivel individual catre grup, tot la fel viziunea de dezvoltare urbana, oricare ar fi ea, asumata in plan administrativ de o echipa sau alta, trebuie construita de jos in sus.