Toti arhitecti stiu inca de pe bancile scolii ca toate cladirile pe care le proiecteaza vor fi vazute de altii. E clar pentru ei ca absolut tot ce se construieste va fi privit, folosit sau analizat de cineva. Este o chestiune asumata prin natura profesiei, munca lor este publica. Si pentru ca toate cladirile pot fi vazute de oricine, este absolut normal ca oricine isi poate „da cu parerea”, caci asa cum stim, toata lumea se pricepe la arhitectura.
In momentul in care iti dai cu parerea despre o cladire, mai exact despre arhitectura unei cladiri, si nu esti din domeniu, intervin sentimentele. Adica ma uit la o constructie si „inteleg” ce pot si cum pot. Cand nu inteleg, trag scurt concluzia ca e „naspa” si ca „nu se poate sa se faca asa ceva”, fara nici o explicatie. Asta pe de o parte.
Pe de alta parte exista si arhitecti care nu au nimic de a face cu arhitectura. Nici ei nu inteleg ce vor sa faca sau ce le-a iesit din cap si a ajuns direct pe strada. Si atunci au doua solutii pentru a masca aceasta. Prima categorie este cea a arhitectilor care au citit, au invatat, au un pic de cultura generala si incep sa justifice gestul lor „arhitectural” printr-un discurs pompos. O sa ii auziti folosind cuvinte destepte, trimiteri catre sentimente sau relationarea cu mari genii din trecut.
A doua categorie este cea care are umor. Umorul poate fi de mai multe feluri si evident exista arhitecti cu umor diferit. De aici rezulta si faptul ca nu toate cladirile arata la fel. Deci acesti arhitecti ne dezvaluie umorul lor prin constructiile pe care le proiecteaza. Luand-o pe firul logic: arhitectii au umor arhitectii fac glume arhitectii fac cladiri arhitectii fac glume de cladiri.
Vorbim evident de arhitectii celei de a doua categorii, arhitectii cu umor. Cat umor au arhitectii se poate vedea in cladirile lor. Unii fac glume bune si atunci rade toata lumea. Altii fac glume proaste si atunci plange toata lumea. In general umorul arhitectilor, bun sau prost, nu te poate lasa indiferent. Pana la urma arhitectul spune o gluma cuiva, iar acela reactioneaza in functie de nivelul sau de umor. Unii rad cu lacrimi.
Exista si o alta categorie, cea a arhitectilor. Probabil si ei au umor, dar nu spun glume pe strada ca sa rada toata lumea. Acei arhitecti sunt rari.
Acest articol este un pamflet si va fi tratat ca atare, orice asemanare cu persoane, situatii sau cladiri din realitate, este pur intamplatoare.
de cate ori trec pe langa cladirea asta sugubeata rad cu lacrimi. gandindu-ma, evident, la falimentul celor care au gandit asa ceva si la viata celor care ar lua teapa cumparand vreun apartament acolo. cand nu ma gandesc la asta, lacrimile au cauza corecta. dar mi le sterg repede pacalindu-ma ca mi-a intrat vreo musca in ochi…
@Adrian…evident ca nu e cel mai rau exemplu, oricand se poate si mai rau, dar e in categoria "mult"… completezi tu cu ce vrei dupa "mult" 🙂