În acest sfârşit de săptămână avem pregătite două plimbări cu două subiecte diferite despre evoluţia Bucureştiului. Tururile fac parte din Plimbări Urbane, un proiect de prezentare a orașului discutând despre istorie, urbanism, arhitectură și alte detalii interesante legate de București.
Prima plimbare este sâmbătă, 20 iulie, în zona Mihai Bravu – Titan. Pe scurt, vă voi prezenta evoluţia locuirii în Bucureşti de la locuinţa individuală şi până la ansamblurile moderniste de locuinţe colective din perioada comunistă. Vă puteți înscrie și afla mai multe informații aici.
Duminică, 21 iulie, am programat al doilea tur, de data aceasta pe bulevardele Magheru şi Bălcescu. Pe scurt, vom vorbi despre imobile moderniste şi Art Deco, despre arhitecţii clădirilor de pe bulevarde şi despre arhitectura unor imobile specifice. Înscrierile și informații suplimentare găsiți aici.