Tururi în weekend

plimbare-weekend-31-01-iunie-2014

plimbare-weekend-31-01-iunie-2014Pentru acest sfârşit de săptămână avem pregătite două plimbări cu două subiecte diferite despre evoluţia Bucureştiului. Tururile fac parte din Plimbări Urbane, un proiect de prezentare a orașului discutând despre istorie, urbanism, arhitectură și alte detalii interesante legate de București. Aceste plimbări nu sunt tururi turistice ci prezentări sau consultaţii oferite direct în stradă. Speranţa mea este ca prin aceste prezentări să reuşesc să vă arăt atât evoluţia oraşului cât şi să ofer câteva explicaţii pentru imaginea urbană actuală, modul în care se construieşte în Bucureşti şi alte elemente de urbanism. Pe întregul traseu veți putea vedea imagini de epocă, planuri vechi și noi, schițe, astfel încât să aveți o imagine completă a evoluției orașului.


Prima plimbare este sâmbătă, 31 mai, în zona Mihai Bravu – Titan. Pe scurt, vă voi prezenta evoluţia locuirii în Bucureşti de la locuinţa individuală şi până la ansamblurile moderniste de locuinţe colective din perioada comunistă. Vom discuta de spațiul public din cartier, locuirea la bloc și ansamblul de locuințe colective Cățelu. Vă puteți înscrie și afla mai multe informații aici.

Duminică, 01 iunie, am programat al doilea tur, de data aceasta pe bulevardele Magheru şi Bălcescu.  Turul are ca temă principală evoluția arhitecturii și urbanismului din perioada interbelică cu accentul pe stilurile Art Deco și Modernist. Pe scurt, vom vorbi despre imobile moderniste şi Art Deco, despre arhitecţii clădirilor de pe bulevarde şi despre arhitectura unor imobile specifice. Vă puteți înscrie și afla mai multe informații aici.


Vă aștept pe Plimbări Urbane pentru a vă înscrie și a participa la aceste tururi care încearcă să vă arate chiar în stradă cum s-a dezvoltat Bucureștiul. Veți vedea pe o tabletă electronică imagini de epocă, planuri vechi și noi, schițe, astfel încât să aveți o imagine completă a Bucureștiului și transformărilor sale succesive.

Lasă un comentariu