Tema 2: Culorile Bucureştiului

Începutul lunii aprilie vine cu o nouă temă pentru categoria Guest post. Această nouă categorie este un proiect care vă implică pe dumneavoastră. Cum se va desfăşura acest proiect-experiment?

La începutul fiecărei săptămâni a lunii voi anunţa tema pentru luna respectivă, un titlu scurt. Vor urma apoi doua săptămâni în care aştept participarea dumneavoastră sub forma unui articol. Tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi pe adresa noastra de email un articol care să trateze tema propusă. Aveţi la dispoziţie două săptămâni pentru a ne trimite materialul dumneavoastră. Apoi vom face o selecţie, în cazul în care sunt prea multe, sau prea bune, urmând ca cele alese să fie publicate pe blog în cursul ultimei săptămâni din luna respectiva, perioadă a lunii pe care vreau să o dedic special acestor articole.

Tema lunii aprilie este Culorile Bucureştiului. Vremea se îmbunătăţeşte şi avem astfel un motiv în plus pentru a ieşi la plimbare. Am putea profita de astfel de momente pentru a observa culorile oraşului, fie că e vorba de clădiri, vegetaţie, sau orice alt element ce formează imaginea colorată a Bucureştiului. Iată datele pentru tema lunii aprilie:

  •  tema lunii: Culorile Bucureştiului
  • durata în care puteţi trimite articolele: 1 aprilie22 aprilie
  • forma articolului: text (max. 1 pagină A4 Word) sau/şi fotografie
  • reguli stricte: respectarea temei impuse, respectarea formatelor, conţinut original, realizat de dumneavoastră, nepublicat în alte locuri; orice articol ce conţine injurii, atacuri la persoane etc. vor fi respinse fără justificare
  • articolele vor fi trimise doar pe adresa noastra de email
  • toate articolele acceptate vor fi publicate pe blog cu menţionarea autorului şi a oricăror alte informaţii pe care acesta le consideră necesare
  • conţinutul articolelor este proprietatea autorilor, aceştia asumându-şi toate obligaţiile şi drepturile ce derivă din acest statut
  • pentru orice alte clarificări vă rog să trimiteţi un mesaj pe adresa noastra de email, folosind pagina de contact sau în comentariile articolului acesta.

Sper că veţi considera interesantă propunerea şi aştept articolele dumneavoastră despre Bucureşti. E un exerciţiu prin care vă pun la dispoziţie o modalitate de a vă împărtăşi ideile, părerile sau visele despre Bucureşti.

2 comentarii la „Tema 2: Culorile Bucureştiului”

Lasă un comentariu