A ştiut de la început că toată povestea aia, toate discuţiile, toate cuvintele aruncate aveau o importanţă mai mare, un înţeles pe care încă nu-l intuia atunci. A ştiut , dar nu i-a mai păsat. A preferat să ia lucrurile ca atare, să se facă că nu pricepe, să înţeleagă numai ce era evident. Ce era spus clar.
De la momentul respectiv trecuse o iarnă. Una mai scurtă, dar, oricum, o perioadă în care ar fi putut să clarifice, să-şi clarifice destule. Doar că s-a luat cu altele. Timpul nu a adus nimic nou şi s-a trezit din nou în aceaşi situaţie, cu acelaşi dialog şi aceleaşi neînţelegeri.
Persoana oficială l-a întrebat din nou: Şi, ce vreţi să facem cu ea? Cum procedăm cu mătuşa dumneavoastră? Noi putem să o mai ţinem… aţi văzut că nici nu am pus mare presiune, dar, totuşi, trebuie să vă decideţi. Timpul trece şi, după cum ştiţi, nici la noi situaţia nu e foarte roz. Avem destui care mai aşteaptă… Şi toate continuau în felul acesta. Şi lui nu-i mai păsa de mult. Dar o decizie trebuia să ia. Aşa i se tot spunea.
Şi a luat-o înapoi la el. Locuia din nou cu mătuşa. După 15 ani era în fix aceaşi situaţie. El cu ea. Ea mai rău, el mai hotărât să nu afle nimic. Aşa a şi trecut primăvara. Pur şi simplu s-au suportat reciproc fără să deschidă niciun subiect de discuţie importantă. Se purtau decent unul cu celălalt şi părea că nici nu mai era nevoie de intervenţia unui specialist.
În vară însă i s-au terminat banii şi nu a mai putut să ia toate. Încet, dar sigur, toată viaţa i s-a schimbat. De fapt s-a transformat în ce era înainte de poveste. Toată familia s-a întors la el şi nu mai avea loc pentru altceva. În mintea lui nu mai era loc pentru el, iar familia dispărută complet atunci se întorsese şi îl eroda complet. Strat cu strat.
Fotografia este a Laurei. Textele din această categorie pot avea legătură cu fotografia, dar nu e obligatoriu. Orice asemănare cu persoane, situaţii sau clădiri din realitate, este pur întâmplătoare.
Off! Imi vine sa plang. Viata…