Eu nu am fost la vot în această duminică. Mama mea a votat. Eu am 36 de ani, studii superioare și lucrez (când am de lucru sau îmi fac de lucru aici). Mama este pensionară, studii superioare și peste 60 de ani. Mama a votat cu Nicușor Dan, Roxana Wring și USB pentru consilii. Eu nu am votat, dar am citit toate programele candidațiilor principali, am urmărit vag și ideile celor secundari (chiar și ale celor mai idioți), am un blog despre București și, chiar prin natura meseriei, mă interesez detaliat și constant despre dezvoltarea Bucureștiului. Aparent nici mama și nici eu nu ne încadrăm în categoriile pe care le înjură toți. Nu e vorba că suntem noi speciali, dar lucrurile evident nu sunt atât de uniforme pe cât le credeți/doriți.
Poate pentru faptul că m-am documentat prea mult, am citit tot ce au propus candidații, am ajuns să nu votez. Poate. Din punctul meu de vedere nici mult lăudatul de unii Nicușor Dan nu a avut un program care să se plieze pe ideile mele de dezvoltare a Bucureștiului. Eu nu mai votez demult cu răul cel mai mic, deci, dacă nu cred că am cu cine, nu votez. În schimb fac ceva. Fac ceva între alegeri, în acei patru ani cât majoritatea nu se mai interesează cu atât de mult patos.
Cel mai important este ce facem între momentele alegerilor. Ce faci în acei patru ani? Te-ai mulțumit și consideri că e de ajuns că ai dat un vot? Alegerile nu sunt religie. Votatul nu înseamnă desemnarea unui mesia care să se ocupe de salvarea ta. Trebuie să faci ceva în acei patru ani, iar tocmai aici intervine schimbarea care nu ține de ce primar a fost ales. Nu conteză primarul, partidul sau doctrina lui. Schimbarea se face încet, chinuit, cu implicare constantă. Dacă ți-e greu să faci ceva singur, poți găsi lejer o organizație (sau poți forma tu una) care să rezolve o anumită problemă, care poate pune presiune constant pe administrație, care poate face multe… vezi că aproape fiecare cartier a început să aibă câte un ong care să negocieze, discute, propună ceva administrației locale sau să găsească fonduri din diferite surse. Folosește-te tocmai de faptul că primarii sunt veșnic în campanie.
Majoritatea problemelor de care ne plângem sunt generate de funcționarea defectuoasă a administrației. Nu este neapărat o problemă generată de cel care conduce. Nu neapărat, dar sistemul poate fi schimbat fără să conteze cine este acolo sus. Până la urmă, dacă avem voința pe care o clamăm în aceste momente, putem face un mic efort să citim legea asta. Așa o să aflăm ce face primarul, ce poate să facă și ce nu și de ce este mult mai important consiliul local. Și după aia ne uităm pe ce a promis doamna Firea în programul ei. Și vedem ce putem face noi. Tot în patru ani.
Repet: nu mă interesează persoana care candidează sau este într-o funcție publică. Vreau să pun în discuție doar afirmațiile, ideile, planurile sau orice alt element consideră ei că este necesar sau au obligația să fie împărtășit publicului. Demersul meu este legat doar de o bună informare a celor care doresc să voteze și să înțeleagă ce se întâmplă în București. Dacă ajungeți la concluzia că persoanele respective nu au nici cea mai mică idee despre ce vorbesc sau fac, nu trebuie să dați vina pe mine. Aveți libertatea de alegere și, poate mult mai important, aveți libertatea de a vă informa.
Nu există o singură soluţie, un singur răspuns sau o rezolvare rapidă. Nu există niciun Harap Alb, mesia sau greucean care să ne salveze.