Vă fac o nouă invitație la un eveniment Plimbări Urbane. Sâmbătă, 28 aprilie, parcurgem traseul Unirii-Mihai Vodă. Mai multe informații despre traseu găsiți aici într-o scurtă prezentare. Vom discuta despre ce s-a demolat, care au fost motivele pentru apariția Casei Poporului și a noului centru civic, ce a rămas în urma acestor demolări (evoluția zonei, urbanismul anilor 80, spațiile din spatele blocului și posibilități de dezvoltare actuale).
Data: 28 aprilie
Punct de întâlnire: Piața Unirii (intersecția bd Unirii cu bd Regina Maria, la parterul primului bloc de lângă stația tramvaiului 32)
Ora de întâlnire: 11:00
Traseu: Bd. Unirii – Piața Constituției – Str. Apolodor – Str. Sf. Apostoli – Str. Vigilenței – Str. Sapienței – Biserica Mihai Vodă – Bd. Libertății – Casa Poporului/Piața Constituției
Durata: plimbare aprox. 2 ore (dacă se dorește, după plimbare putem continua discuția la o cafenea din zonă)
Tarif: 25 lei de persoană
Înscrierile se fac trimițând un mesaj pe adresa noastră de email sau folosind pagina de contact. Vă rugăm ca în mesaj să precizați numele dvs. și numarul de persoane (daca sunteți mai mulți). Pentru fiecare mesaj trimis veți primi confirmarea înscrierii. Înscrierile se pot face până vineri, ora 19:00.
Plimbările urbane vă așteaptă.
Puteti posta o harta cu zona si ce se poate vizita ? Multumesc.
găsiți informații mai multe despre traseu dacă intrați în articolul din secțiunea Plimbări Urbane în care este descris acesta, link aici…aveți acolo poze de pe traseu și o harta schematică…harta o puteți vedea și aici