Plimbare prin zona Filaret – parc Carol I

Vă fac o nouă invitație la un eveniment Plimbări Urbane. Sâmbătă, 16 martie, ne plimbăm pe traseul „La Belle Epoque în București – Modernizarea orașului sub Carol I„. Mai multe informații despre traseu găsiți aici într-o scurtă prezentare. Vom discuta despre dezvoltarea extraordinară a oraşului în perioada domniei lui Carol I. Vom descoperi împreună modul în care oraşul tradiţional a fost transformat prin investiţii în infrastructură, prin edificarea unor construcţii emblematice şi transformarea definitivă a unei foste zone de mahala. Pe întregul traseu veți putea vedea imagini de epocă, planuri vechi și noi, schițe, astfel încât să aveți o imagine completă a modului în care a evoluat această zonă.

Data: 16 martie

Punct de întâlnireGara Filaret (chiar în faţa intrării principale a gării – actuala Autogară Filaret)

Ora de întâlnire11:00

Traseu: Gara Filaret – Str. Dr. Constantin Istrati – Piaţa Libertăţii – Str. General Candiano Popescu – Calea Şerban Vodă – Parcul Carol I – Str. Cuţitul de Argint

Durata: plimbare aprox. 2 ore (dacă se dorește, după plimbare putem continua discuția la o cafenea din zonă)

Tarif25 lei de persoană

Un click pe butonul de înscriere vă va conduce către formularul prin care puteţi face rezervare pentru a descoperi Bucureştiul. Plimbările urbane vă aşteaptă.


Lasă un comentariu