Vă invit în acest weekend la o nouă plimbare printr-o zonă interesantă a Bucureştiului. Tururile fac parte din Plimbări Urbane, un proiect de prezentare a orașului discutând despre istorie, urbanism, arhitectură și alte detalii interesante legate de București.
Sâmbătă, 22 martie, am programat turul în zona Foişorul de foc – Traian. Pe scurt, vom vorbi despre apariţia bulevardelor de secol 19, despre locuinţa vagon şi despre schimbările din mahalaua bucureşteană. Veţi descoperi informaţii interesante despre dezvoltarea Bucureştiului şi imaginea urbană actuală a oraşului. Înscrierile și informații suplimentare găsiți aici.