Pe strada Pitar Moș

Am ales strada Pitar Moș din centrul Bucureștiului pentru o nouă propunere virtuală, ceva mic și decent în care m-a interesat doar spațiul public al străzii. Ce vă propun este doar o simplă transformare, fără o intervenție directă asupra clădirilor. Dar mai întâi să ne uităm un pic la ce avem acum, la situația existentă, fără a mai trece prin toată istoria zonei.

Pe imaginea aeriană a zonei (sursa imagine fundal Google Maps) se poate vedea strada. Pentru modificarea aceasta am ales doar tronsonul dintre strada C. A. Rosetti și strada Arthur Verona, zonă care face parte din Zona protejată nr. 34 Pitar Moș. Strada este în zona centrală, oarecum paralelă cu bulevardul Magheru, aproximativ între Piața Romană și Universitate.

Ca în aproape orice zonă centrală a Bucureștiului avem un mix de funcțiuni, clădiri din epoci și stiluri diferite. Strada are astăzi un profil transversal simplu, fără diferențieri în funcție de clădiri și funcțiuni (sursa Google Maps Street view). Avem trotuare pe ambele laturi, un spațiu de parcare cu plată pe latura de vest și carosabilul rezultat. Pe latura de est se parchează ilegal pe trotuar (doar o mică zonă de trotuar ”beneficiază” de bolarzi care împiedică mașinile). Ca funcțiuni avem predominant birouri: de la clădiri noi în partea de sud, STB cu un dispecerat, la imobilul Art Deco proiectat de arhitectul Gheorghe Simotta. Locuințe colective avem din perioada comunistă la intersecția cu Rosetti și un alt imobil (probabil inițial pentru diplomați) și o singură casă , locuință individuală inițial (cea în care a locuit George Stephănescu). Alte clădiri (locuințe individuale inițiale) au fost transformate (clinica Regina Maria) sau așteaptă un viitor mai bun. Clădirea care ocupă cea mai mare parte din desfășurata străzii este cea a Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Lipită de unul dintre corpurile acesteia avem fosta Scoală de fete Sf. Maria (actual clădire a Min. Sănătății), construcție acoperită complet cu un mesh.

Ce propun eu pentru zonă este ceva mic și simplu: o transformare a spațiului public, a profilului străzii, cu intenția de a îmbunătății modul de utilizare. M-a interesat în primul rând o experiență mai bună pentru om.

Propunerea mea virtuală este la nivel de concept. Ca de obicei, este ceva virtual. După cum se poate vedea și pe planul propunerii am modificat profilul transversal al străzii. Am adăugat spații verzi, am crescut dimensiunea și suprafața trotuarelor, am scăzut suprafața carosabilă și cea destinată parcărilor. În zona Facultății de Limbi și Literaturi Străine avem un trotuar mai mare în dreptul accesului, iar spațiile verzi cu plantația de aliniament sunt alternate, în funcție de accese și funcțiunea clădirilor.

Câteva imagini aeriene cu noua propunere pentru tronsonul străzii Pitar Moș. Cred că se poate înțelege idea pentru alternanța spațiilor verzi, trotuare mai mari, mai puține locuri de parcare și carosabil redus. Chiar dacă este o stradă simplă, cu elemente interesante, dar nu extraordinare, cred că se poate îmbunătății experiența prin aceste mici intervenții. Până la urmă, nu cred că e nevoie să fim ”șocați” la fiecare pas.

Câteva imagini cu propunerea virtuală de la nivelul străzii. Totul este la nivel de concept, dar cred că destul de explicit pentru a se înțelege care este transformarea minimă.

Perspectivă la nivelul străzii dinspre intersecția cu strada C.A. Rosetti

Perspectivă la nivelul străzii în zona dispecerat STB.

Perspectivă la nivelul străzii în zona Facultății de Limbi și Literaturi Străine

Perspectivă la nivelul străzii spre intersecția cu strada Arthur Verona

Lasă un comentariu