Parisul lui Haussmann văzut de domnul Dobrescu 2

Prezentarea călătoriei domnului Dobrescu la Paris continuă cu un nou episod al oraşului haussmannian. Plimbarea pe bulevardele acestea l-au făcut pe domnul Dobrescu să aprecieze viziunea de ansamblu şi rigoarea unei intervenţii urbane complexe. Există elemente pe care domnia sa le crede forţate, sintetice şi poate, privit în ansamblu, o încercare de dezvoltare a oraşului ideal în felul în care era „visat” de o putere absolutistă. După parcurgerea primului articol despre Parisul lui Haussmann, vă invit să vedem împreună continuarea acestuia.

Dragi cititori revin cu acestă parte a doua din scurta imagine pe care mi-am format-o despre bulevardele pariziene. Nu am cum să nu mă minunez de reuşita acestora. Privite în ansamblu formează o reţea uniformă pentru întreg oraşul, dar o analiză detaliată sunt sigur că va scoate la iveală diferenţele aproape subtile în unele cazuri.

Probabil că e nevoie de o viaţă întreagă pentru a studia fiecare front de clădiri în parte. Unitatea aceasta este totuşi modificată prin continua schimbare a funcţiunilor de la parterul clădirilor. Am remarcat că astfel fiecare bulevard are o altă atmosferă, o altă imagine generală oferită trecătorilor.

Sigur că unitatea este respectată, dar există o libertate care diferenţiază spaţiul urban. Dimensiunea diferită a trotuarelor, existenţa sau nu a plantaţiei de aliniament sunt doar unele dintre elemente care contribuie la această diferenţiere. Există chiar diferenţe extraordinare între bulevarde marcate prin dimensiunile lor. Bulevarde scurte şi înguste sau cele late cu puncte de interes avantajate. Probabil că există o clasificare clară, stabilită încă din vremea lui Haussmann.

Plimbându-mă pe aceste artere nu pot să nu mă întreb câtă voinţă, determinare sau apreciere a modernizării a existat în Parisul acelor vremuri. Schimbarea oraşului aproape medieval a fost completă şi există încă şi acum regrete pentru pierderea multor zone extraordinare. Această transformare a produs victime, chiar multe. Poate că intervenţia nu ar fi trebuit să fie atât de drastică, dar aceste lucruri aparţin deja istoriei.

Dincolo de această imagine care fascinează, cred că este foarte important să înţelegem că astfel de intervenţii la scara unui oraş sunt părţi a unei educaţii, mentalităţi şi societăţi de secol 19. Acest Paris nu cred că ar mai putea fi realizat acum. Trebuie să luăm în considerare faptul că acestă planificare a fost în cele din urmă acceptată şi a fost modificată, modernizată continuu.

Îmi pare că parizienii şi administraţia transformă continuu spaţiul. Oraşul nu este un muzeu pustiu sau loc de contemplaţie. Oraşul acesta trăieşte şi evoluează constant, păstrând istoria, dar având un spirit viu. Patrimoniul oraşului nu este considerat doar un exponat, ci este parte din viaţa cotidiană. Patrimoniul arhitectural şi urbanistic al Parisului este un bun care este folosit zilnic.

În încheierea acestei scurte prezentări a bulevardelor pariziene vreau să vă invit să faceţi o excursie în acest oraş care nu aparţine turiştilor. Chiar dacă aceştia sunt mulţi, poate prea mulţi, cred că aveţi ocazia să înţelegeţi cum trăieşte, funcţionează şi se dezvoltă Parisul. În ciuda cantităţii copleşitoare de obiective de interes, cred că cel mai interesant element este atmosfera specială.

Mare parte a acestei atmosfere deosebite cred că se datoreză bulevardelor haussmanniene, a spaţiilor astfel create. Rigoarea, uniformitatea şi reglementarea strictă sunt doar parte a acestor spaţii. Restul este aportul parizienilor de astăzi, locuitori care păstrează patrimoniul în condiţii extraordinare, dar în acelaşi timp l-au integrat în cotidian. Parisul nu trebuie ratat şi vă recomand o vizită pe termen lung. Probabil că o şedere de un an ar fi aproape perfectă.