Panorame fotografice ale Bucureştilor

Începem seria de articole privind recomandări de lectură prin ceva uşor, de iarnă. Puţin text, multe poze… la calitate extraordinară. Să o luăm cu începutul. Vă prezint nu o carte ci o mapă intitulată Cele mai vechi si mai frumoase panorame fotografice ale Bucureştilor 1856-1877. Autorul este Radu Oltean, grafician şi blogger când are timp si dorinţă.

Deci ce gasiţi în mapa aceasta (imaginea de mai sus este realizată de Radu)? În primul rând sunt 16 poze, panorame ale oraşului Bucureşti, lucru evident şi din titlu. Formatul este A4 si au o calitate foarte bună a imaginii. Pe langă aceste reproduceri extraordinare avem si un caiet ce conţine explicaţii pentru fiecare imagine in parte: cine este fotograful, de unde este realizată panorama, anul şi normal descrierea tuturor elementelor importante.

E momentul sa fiţi un pic şocaţi de modul in care arăta Bucureştiul în perioada respectivă. Şi pentru ca să ne dăm seama exact de unde sunt facute pozele avem pentru fiecare în parte câte un plan din acele vremuri si unul actual. Deci totul e mură-n gură. Imaginile realizate de Angerer, Szathmari, Baer şi Duschek nu ştiu dacă sunt cele mai frumoase, dar având in vedere excepţia acestor preocupări în perioada respectivă, cu siguranţă sunt extrem de interesante.

Dacă o mai gasiţi prin librării merită cumpărată. E excelentă pentru studiu, poate fi şi un cadou interesant sau chiar un suvenir. Câteva imagini puteţi vedea aici.

Cele mai vechi si mai frumoase panorame fotografice ale Bucurestilor 1856-1877, autor Radu Oltean, editată de Art Historia, ISBN 978-973-0-05983-0, alte lucrari ale lui Radu Oltean le gasiti pe blogul său.

Un comentariu la „Panorame fotografice ale Bucureştilor”

Lasă un comentariu