Bucureştiul ăsta este foarte vorbăreţ, deschis, hotărât să-şi spună părerea în orice clipă. Nu contează momentul, nu conteză contextul. Important este să spui ce crezi tu. Mie mi se pare interesant să mă uit în jur, să ascult, să observ, să prind chiar şi şuşotelile despre Bucureşti şi, în acelaşi timp, să îmi fac şi eu o părere rapidă (probabil greşită) despre subiectul dezbătut individual. Dialogul nu prea este cunoscut…
Ascultând, văzând şi interpretând îmi vin destule idei de articole, de teme care ar putea fi puse în discuţie pe aici. Am chiar şi o listă cu subiecte care mi s-au părut la un moment dat interesante. La unele puncte nici nu mai înţeleg ce am vrut să spun la momentul respectiv. Lăsând la o parte introducerea asta neinspirată, uite unele dintre punctele de pe listă:
- privim arhitectura doar ca imagine, desen pe un zid, fără o înţelegere volumetrică, funcţională etc… e mai important cum arată, cum „se potriveşte”… suntem încă la început de secol 20, blocaţi, urând noul de orice fel, dar ne închidem balcoanele în continuare…
- mai nou nu se mai spune „bloc nou din metal şi sticlă”, acum e din beton şi sticlă… trebuie să fac o continuare la articolul cu miturile
- la ce înălţime e o construcţie „zgârie-nori”… de high-rise nu prea s-a auzit…
- unitar, unitar, unitar… toţi vor arhitectură unitară şi se enervează dacă le zici că blocurile din cartiere sunt exemplul tipic de arhitectură unitară în Bucureşti (alea nu le plac)… unde este arhitectură unitară în oraş şi cum am ajuns să vedem în asta un ideal?… influenţa educaţiei comuniste pentru unitar, comanda unică?
- clădirile înalte generează trafic… toţi se referă numai la traficul auto… de ce ar fi obligatoriu să ajungi cu maşina la respectivele clădiri?… cică e o chestie de anii 60 cu clădirile înalte, dar New York are mai mult spaţiu verde decât Bucureştiul… densitatea e o chestie maleabilă… înalt poate însemna şi o restrângere a dezvoltării pe orizontală… natură mai multă (în oraş şi în afară), infrastructură mai bine utilizată etc.
- perceperea arhitecturii de calitate prin prisma elementelor de decoraţie, finisaje, mobilier… cel mai mare candelabru, cel mai greu covor, mobilier adus de undeva (preferabil Occident: Viena, Paris sau, mai exotic, ceva din Asia: China sau Japonia)… de pus în balanţă cu elementele pur româneşti, alea fiind cele mai bune în mintea multora… românesc e automat bun
- în Centrul istoric se merge cu maşina în timpul săptămânii… avem un shared space neprogramat?
- în Pipera, Pompeiu, Fabrica de Glucoză apar multe clădiri de birouri… spaţiul urban e mort în jur, între clădiri, aproape zonă monofuncţională… nimic care să se poată compara ca gândire, strategie cu Londra (City, Canary) sau Defense ş.a şi erorile de acolo… PUZ-uri mici nu înseamnă urbanism
Cam astea ar fi cele pe care le-am aranjat un pic mai coerent. Mai am şi altele, dar monosilabice… Merită ceva pus într-un articol?