O casă muzeu

Super-reporterul nostru de investigații și scandaluri cotidiene a reușit după aproape doi ani să elucideze un mister al Bucureștiului. După cum probabil vă amintiți, acum ceva vreme vă informam în premieră despre încercarea mișelească de demolare a unei case. Acum vă putem spune adevărul gol-goluț din spatele acelui incident trecut cu vederea. Autoritățile au decis să înființeze Muzeul Comunismului în România, iar sediul acestei prestigioase instituții urma să fie chiar Casa Poporului.

Acțiunea de acum aproape doi ani era primul pas pentru realizarea acestui muzeu. Super-reporterul nostru a descoperit că lucrările la acest muzeu se apropiau de finalizare, moment în care au fost oprite total. S-ar părea că anumite organizații, asociații și persoane influente au intervenit direct pentru blocarea lucrărilor. Am reușit să obținem câteva puncte de vedere al celor care au reușit închiderea acestui muzeu încă neinaugurat. Reprezentanții asociațiilor „Salvați copiii nomenclaturii” și „Pentru noi n-a fost rău” ne-au declarat că unele exponate sunt o bătaie de joc la adresa unor oameni care au luptat pentru țara noastră. Un domn de la organizația „Tata era om normal acasă” ne-a declarat că nu i se pare corect ca imaginea scumpului său părinte să fie batjocorită prin prezentarea unor imagini rupte din context.

Un grup de persoane destul de cunoscute a ținut să ne precizeze câteva lucruri care merită subliniate:

1. muzeul este inutil pentru că nimeni nu mai este interesat de asta…s-a scris și vorbit destul pe tema comunismului și trebuie să trecem mai departe, să ne uităm către viitor
2. unele persoane prezentate în muzeu încă mai sunt în viață și nu are rost să începem acum o vânătoare de vrăjitoare împotriva unor bătrâni cumsecade și inofensivi
3. unele istorii prezentate sunt controversate și ar putea dăuna unor oameni care au afaceri serioase în România…nimeni nu vrea să distrugem economia națională în această perioadă de criză
4. mulți tineri chiar au crezut în acele idealuri și nu au fost doar profitori
5. comunismul a fost ceva bun, dar s-a aplicat prost
6. unii dintre cei mai buni profesioniști actuali, din orice domeniu important, au fost produși de acel sistem

Au fost și alte lucruri care s-au spus, iar concluzia generală a fost că România nu are nevoie de acest muzeu. Revoluția a însemnat sfârșitul clar al comunismului și nu are rost acum să arătăm cu degetul. Super-reporterul nostru a încercat însă să afle mai multe informații despre interiorul muzeului și despre atât de hulitele exponate. Pentru început a reușit să ne ofere o imagine senzațională a exteriorului, așa cum arăta în momentul în care s-au întrerupt lucrările.

Imaginea fantastică a exteriorului Casei Poporului – Muzeul Comunismului în România este completată de câteva informații despre spațiile interioare ale cladirii. Toate aceste date au fost culese de la o specialistă în curățenia spațiilor, o doamnă care a dereticat prin tot muzeul.

S-ar părea că există câteva săli dedicate vieții cotidiene în comunism. aparent acestea au fost testate pe voluntari atent selectați. Doamna Stela ne-a declarat că a bătut un covor din Sala Cozilor. Aici se poate sta la coadă fără nici un scop, chiar câteva ore bune, doar pentru a ajunge în față și a primi răspunsul: S-a terminat. Există o altă sală în care la intervale regulate se stinge curentul și rămâi în beznă fără să poți găsi ieșirea. Aparent există și o cantină pentru vizitatori, cantină la care se vinde doar șnițel din parizer, fără cartofi, și un suc cu gust îndoielnic. O altă sală interesantă este Sala Alimentara, un spațiu amenajat cu rafturi pline de compot. Există sute de metrii pătrați de compot de prune, caise, piersici și alte asemenea delicatese. În Sala Carne nu se găsește nimic.

Cea mai importantă sală este cea a congresului veșnic. Aparent aici se desfășoară non-stop un congres al partidului, vizitatorii putând intra și asculta discursuri. Se aplaudă obligatoriu doar la comandă. Doamna Stela ne-a povestit că se dorea amenajarea unui hotel care să imite perfect condițiile extraordinare ale unui sejur la Mahmudia, Soveja sau Dorohoi. Pe final am aflat de una dintre cele mai interesante săli, cea a telefonului fără fir. La intrarea în acest spațiu ești îndemnat să porți o conversație cu prieteni sau necunoscuți, iar în timp ce traversezi sala, informațiile circulă până la punctul de ieșire. Aici ești întâmpinat de câțiva tovarăși specialiști care pot opera arestări în funcție de interpretarea discuției de la intrare.

Doamna Stela nu ne-a povestit nimic despre sălile în care sunt prezentate crimele comunismului, acțiunile Securității, propaganda, activiști și cadre de partid, legislație, sistematizarea orașelor etc. Ne-a asigurat că ele există și că speră că la un moment dat le va putea vedea toată lumea. Poate în felul acesta nu ne vom mai entuziasma ca proștii când vedem o poză din aceea perioadă.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare, orice asemănare cu persoane, situații sau clădiri din realitate, este pur întâmplătoare.