Săptămâna aceasta vă propun o nouă lectură, cartea Ioanei Tudora LA CURTE – Gradină, cartier și peisaj urban în București. La momentul apariției cărții, 2009, Ioana Tudora era lector la facultatea de Peisagistică din cadrul USAMV, Bucureşti, unde preda cursul de Teoria Peisajului şi îndruma ateliere de proiectare. Deci avem parte de un studiu al unui specialist.
Cartea conține o analiză interesantă a peisajului urban bucureștean din perspective disciplinare diferite: peisagistică, urbanism, istorie, antropologie și sociologie (imaginea de mai sus este realizată de Radu). Deci adunăm mai multe lucruri și vedem ce iese, accentul punandu-se pe rolul curților și grădinilor în generarea spațiului. Introducerea este destul de plictisitoare, spun asta pentru că e vorba de un pic de teorie, iar la capitolul acesta nu am răbdare. Urmează o bună parte în care ne este prezentat/analizat/concluzionat modul în care a evoluat orașul. Dacă nu cunoasteți istoria orașului atunci sinteza este foarte bună și completă, dar pentru cei care au ceva cunoștiințe va părea cam simplist tratată. Poate că ar fi fost necesare prezentarea mai multor date despre curți și grădini, mai multe informații practice despre subiectul ales.
Cea mai interesantă parte a studiului mi s-a părut cea în care se detaliază zona Polonă-Gemeni. În toată cartea există relaționări constante cu această zonă, zonă care reprezintă un studiu de caz. Datele parțial detaliate ne arată tipul de grădină tradițional bucureșteană, modul de organizare a unei astfel de curți sau soiurile de plante utilizate. Evoluția zonei o descoperim și în modificările comportamentale ale locuitorilor, a schimbării tipului de populație cu exemplificări în modul utilizării curților și grădinilor.
LA CURTE – Gradină, cartier și peisaj urban în București este o carte care merită citită pentru analiza zonei Polonă-Gemeni. Aș fi fost foarte mulțumit dacă suportul grafic ar fi fost mai bun. Cred că era nevoie de planuri, imagini detaliate și analize grafice a tuturor aspectelor ce privesc curțile și grădinile din zonă.
LA CURTE – Gradină, cartier și peisaj urban în București, autor Ioana Tudora, editată de Curtea Veche Publishing, București, 2009, ISBN 978-973-669-849-1
Rusinos pentru mine sa nu fi vazut pana acum cartea asta avand in vedere ca am fost coleg de grupa cu Ioana ….
Ma duc sa ma pedepsesc …
fă-o delicat 🙂