Inca… odata Bucuresti va fi salvat

Am participat la sfarsit de saptamana la un concurs. Impreuna cu un bun prieten am format o echipa inscrisa in ziua de sambata. Poate unii au auzit despre proiectul Bucurestiul pierdut, o initiativa a trei organizatii Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), Asociația București Pro-Urbe (Asociația București) si Asociația Salvați Bucureștiul (Salvați Bucureștiul). Pe scurt a fost vorba de o prima faza a proiectului, in care concurentii au adunat date despre cateva zone propuse de organizatori. In cadrul diferitelor probe trebuiau documentate zonele prin fotografiere (case parasite, case renovate, front stradal, elemente de mobilier urban, detalii de arhitectura etc.).
Concursul a fost interesant datorita temei, practic o plimbare prin zone ale orasului, dar cu ochii cascati la detalii. Nu a fost doar o plimbare de placere prin oras si asta pentru ca aveam de indeplinit diferite sarcini si concentrarea a fost crescuta.

Am inceput concursul din zona Udricani, cu punctul de plecare barul Barfly. Cele trei zone de „plimbare” au fost zona strazii Labirint, zona Calea Calarasi si zona bulevardului Magheru. Practic ce am inteles eu din acest concurs a fost ca noi concurentii am facut munca de teren pentru a documenta zonele. Pentru fiecare sarcina rezolvata se acorda un punctaj. Nici acum dupa incheierea concursului si a premierii nu stiu la ce a folosit punctajul. Nimeni nu a aflat cate puncte a strans vreo echipa, iar faptul ca pentru fiecare zi de concurs a existat un juriu, a facut ca totul sa fie si mai neclar. Toata lumea a facut poze cat mai multe care ulterior au fost selectate si prezentate juriului. Ce a inteles juriul din ele nu stiu pentru ca nu a existat posibilitatea de a explica ce reprezinta pozele, unde este adresa exacta a imobilelor sau de ce am decis sa facem anumite poze cu acele elemente. Daca era vorba de un concurs cu punctaj si juriu ma asteptam ca inainte sa fie prezentate criteriile de jurizare (macar cateva cuvinte despre ce ii intereseaza) si evident punctajele obtinute de fiecare echipa.
Dupa o zi intreaga de plimbare, de la ora 11 la 17,  am „predat” pozele si am fost invitati sa participam la discutiile cu specialisti care se ocupa de salvarea orasului. Sambata a fost prezent domnul Nicusor Dan de la Asociatia Salvati Bucurestiul si un domn de la Fundatia Soros, caruia spre rusinea mea nu i-am retinut numele. In opinia mea „discutia” a fost un pic penibila in modul in care a fost organizata, mai ales pentru faptul ca nu am putut trage nici o concluzie in afara de cat de mult se chinuie organizatiile si cat de „rai” sunt investitorii si administratia. Din pacate nu am reusit sa ajung duminica cand cei care purtau discutiile cu echipele, este vorba de Radu Oltean si Adrian Craciunescu, aveau lucruri foarte interesante de spus.

Duminica a fost ziua decernarii premiilor pentru cele doua zile de concurs (o mica problema de organizare caci trebuiau sa fie premieri la sfarsitul fiecarei zile). Vreau sa felicit echipele castigatoare si sa precizez ca am reusit sa luam si noi un premiu doar datorita prietenului din echipa care a insistat sa dam invitatiile la expozitia distrugeri.ro.
In concluzie aproape toata lumea a fost fericita, organizarea a scartait dar s-a descurcat si imi inchipui ca voluntarele s-au zbatut serios ca acest concurs sa iasa bine. Probabil ca cele trei organizatii implicate lucreaza mai bine in cadrul proiectelor lor, dar e o experienta castigata pentru fetele de la organizare. Sper ca initiativa sa aibe un final fericit, dar nu sunt deloc optimist, oricum va doresc succes in demersul vostru.

La final as fi vrut sa aflu cine a pierdut Bucurestii (caci aceasta este exprimarea corecta). Cui apartine acest oras astfel incat sa putem afirma ca l-am pierdut? Cand urmarim istoria orasului vom vedea prin cate distrugeri a trecut si cum a renascut , aproape miraculos, de fiecare data, asa ca as propune organizatiilor care se bat cu caramida in piept ca salveaza, sa incerce sa „salveze” oamenii care populeaza, deocamdata, Bucurestii. Ei sunt cei care au nevoie de ajutor caci prin ei traieste si se poate regasi orasul. Oamenii ar trebui ajutati sa descopere Bucurestii ca sa poata sa spuna ca le apartine.

6 comentarii la „Inca… odata Bucuresti va fi salvat”

  1. hai mai Raiden, chiar asa de "rau" esti cu ei? :)…stii foarte bine ca orasul se "salveaza" in centru si nu prin Rahova, Berceni…e o moda si asta cu ONG-urile care se zbat si produc curenti de aer…oricum sa vedem ce se intampla concret cu proiectul asta si astept sa vad si propunerile clare pe hartie…inca nu inteleg de ce nu exista ONG care sa organizeze o comunitate si sa inceapa sa faca lucruri practice in respectiva zona…chiar nu se poate fara administratie?

    Răspunde
  2. In primul rand tin sa precizez ca a fost un efort comun si ca am castigat premiul bazat pe punctele obtinute in total (oricate or fi fost ele) si nu doar pe cele obtinute de la proba cu invitatiile :)
    Răspunde

  3. efort comun si in special eficienta :))…acum trebuie sa asteptam sa vedem daca se concretizeaza in vreun fel proiectul lor

    Răspunde
  4. @Adrian…poate ca din cauza acestei "neintelegeri a legii" succesul organizatiilor este mic…avand in vedere ca ilegalitatile cresc si numai criza financiara le-a incetinit, deci un fenomen necontrolat, probabil ca ong-urile ar trebui sa-si regandeasca modul de actiune, caci doar sa "tragi semnale" nu aduce nimic…poate ca acesti oameni care se implica activ ar trebui sa aiba si departamente de gherila ( a nu se intelege ca instig la violenta) care sa previna demolarile, caci odata demolat un imobil nu mai e refacut in Romania…oricum e mult de discutat pe tema asta

    Răspunde
  5. Multumesc pentru nominalizarea cu prezumtie de calitate a discursului ! 🙂 Eu sper ca n-am batut campii, imi place sa raspund la obiect si sa nu ocolesc situatiile sensibile. Din experienta anilor de administratie si din multitudinea de contacte cu oameni de absolut toate categoriile pot sa spun cu mana pe inima ca prea putini cetateni inteleg legea (cu titlu generic) si mecanismele administrative care o fac sau nu sa aiba sens. E mult de povestit pe tema asta …
    Răspunde

Lasă un comentariu