Am învins şi anul 2017 şi este absolut necesar să respectăm superba tradiţie, aproape în fiecare an avem o mică retrospectivă (2011, 2012, 2013, 2014, 2015 și 2016). O chestie nouă anul acesta, aproape ne-am ţinut de toate planurile stabilite, dar eu încă mai sper să fac un tur cu mașina prin tot Bucureștiul. Vedem, poate la anul respectăm totul.
2017 a fost bunicel pentru lucruri în off-line. Plimbările Urbane cu traseele clasice și unele noi, colaborări cu mai multe asociaţii, organizaţii… sper că lucrurile se vor dezvolta şi aici. Pe blog cred că am reuşit să aducem ceva nou și bun în toate categoriile: Bucureştiul meu închipuit a avut doar o propunere nouă, mai răruţ că e mai drăguţ, Radu cu fotografiile lui şi noua colaborare cu Laura, nimic nou la cărţi, dar avem articole la concluzii şi altele , o casă minunată și rubrica nouă de suprareal. Cum am mai spus, mergem pe diversificare…
Fac publice din nou statisticile de trafic ale blogului. Nimic extraordinar, dar rămân publicate şi pot face comparaţia cu anii trecuţi. Am mai crescut un pic, foarte puțin, poate prea puțin, dar ne revenim noi la anul. Aveţi şi ceva topuri, pentru cei interesaţi de astfel de ierarhii, şi poate descoperiţi vreun articol interesant pe care l-aţi ratat.
Top 10 articole publicate în 2017 (după numărul de afișări) | Top 10 țări din care s-a accesat Idei Urbane | Top 10 orașe din România din care s-a accesat Idei Urbane |
|
|
Colectivul Idei Urbane (Radu, Laura şi cu mine) vă doreşte un an nou și mai bun. Dacă v-a plăcut ce aţi găsit pe blog vă rugăm să povestiţi şi altora! Vă aşteptăm să ne mai vizitaţi şi prin 2018. Mulţumim în special cititorilor, apoi prietenilor şi colaboratorilor.
La mulţi ani!
Sa traiti, sa infloriti!
mersi, să o facem cu toții 🙂