După multe săptămâni de pauză am decis să resuscitez blogul. Încep cu o rubrică abandonată acum vreo 4 ani și vedem cum merge. Deci recomandări de toate felurile în fiecare luni:
Câteva chestii mi-au atras atenția săptămâna trecută, dar mai ales faptul că se mai construiește câte ceva. S-a mai lucrat pe la metrou, s-a mai și greșit, dar uite că se recunoaște. Avem o parcare care nu funcționează cum trebuie, dar nici nu are cum, atât timp cât sistemul e virusat și nu există nicio strategie. Din când în când se recunoaște situația penibilă, dar asta nu ajută cu nimic practic.
Dar avem planuri. La Dinamo vor încerca să se apuce de un nou stadion „de care are nevoie şi clubul Dinamo, şi România şi suporterii echipei Dinamo”, așa cum ne zice un oficial. Practic tot universul așteaptă cu sufletul la gură. Și tot la capitolul proiecte și belșug, iată că vine campania electorală și ne putem bucura de rodul imaginației candidaților. Unii mai serioși, mai cu picioarele pe pământ și alții mai cum au fost și în timpul mandatului. Acum am remarcat visul umed al domnului Negoiță și rezonabila idee a domnului Dan.
La primăria duamnei totul merge ca de obicei… un pic de lipsă, un pic de minciună, realizări cât cuprinde… de la apa caldă la Centrul vechi, totul e superb.
Pentru final, nu vă strică să vedeți niște imagini istorice pe Simply Bucharest și să vă dați cu părerea despre ce zice domnul acela în text.
Săptămâna trecută: de citit
- Metrou – automatizarea pe magistrala 4
- Director Metrorex la parcarea Străulești
- Stadion la Dinamo
- Domnul Negoiță și un pasaj
- Domnul Dan și un tren
- Ia apa caldă de unde nu-i
- Șantier la Curtea Veche
- Imagini istorice și monumentalul
Săptămâna viitoare: de văzut
- având în vedere situația cu Covidul, nu vă recomand nimic de vizitat… o să fie destul timp mai încolo
Din Bucureşti este o serie de articole prin care vă recomand texte, evenimente sau locuri de văzut, descoperit sau citit din/despre Bucureşti. Subiectele alese vor fi din arhitectură, urbanism, dezvoltare urbană, istorie ş.a. Recomandările trebuie tratate ca simple sugestii, voi stabilind utilitatea acestora. |
Automatizarea pe magistrala 4 este o chestie buna, sa vedem cum va arata in realitate.