Nu pot înțelege de ce e nevoie, odată la patru ani, de un mesia. Încă mai avem sentimentul că cineva, superior din toate punctele de vedere, va salva orașul. Toți candidații sunt considerați, fiecare în parte, ultima soluție pentru București. Candidatul, acest supraom, va rezolva absolut totul. Nici nu contează daca are sau nu strategie, echipă, experiență etc. El este alfa și omega, singura cale pentru salvare. Candidatul este lumina binefăcătoare și doar dovada credinței noastre (votul) îl poate face să-și ducă la îndeplinire misiunea sfântă.
Schimbarea asta de mentalitate durează prea mult și mi-e teamă că nu suntem foarte departe de „Iliescu apare, soarele răsare!” Urez pe această cale un călduros „La mulți ani!” tuturor celor care mai cred în astfel de copilării.
Acest articol este un pamflet şi va fi tratat ca atare, orice asemănare cu persoane, situaţii sau clădiri din realitate este pur întâmplătoare.
Un pic demoralizat, nu? Ce, vrei sa candidezi ? De ce nu ai incercat?