Am ajuns cu prezentarea noului bulevard Buzesti-Berzei in zona in care primaria a inceput deja demolarile. Dupa ce am trecut de intersectia Berzei cu Mircea Vulcanescu, a venit randul tronsonului de la piata Matache, trecand de intersectia cu Grivitei si mergand mai departe pe Buzesti, poate cel mai cunoscut din punct de vedere al constructiilor.
Probabil cea mai buna introducere pentru aceasta zona ar fi recviemul prezentat de Raiden. Sa vedem ce propune primaria pentru dezvoltarea zonei.
Puz-ul propunerii noului bulevard ne arata cum va evolua acest tronson al bulevardului. Se pastreaza aceeasi deschidere de 24 metri a partii carosabile. Aceasta deschidere afecteaza cateva constructii importante cum ar fi Piata Matache. Cladirea va fi demolata, caci jumatate din ea se gaseste pe noul carosabil. Ar fi fost interesanta o discutie despre pastrarea si revigorarea aceastui imobil chiar cu propunerea unui spatiu public care sa puna in valoare imobilul. Ar trebui sa ne gandim cate astfel de constructii, de tip hala, mai sunt in oras si daca nu ar fi cazul sa nu le demolam pe toate. Circula declaratii care ne „povestesc” cum ca zidul pietei va fi salvat si mutat, dar in lipsa unui proiect clar putem considera ca sunt doar speculatii sau declaratii fara niciun suport.
Bulevardul continua de la intersectia cu Grivitei, pe Buzesti, loc in care primaria a si inceput primele demolari. In aceasta zona a fost deja aprobat un PUZ, care reglementeaza triunghiul Buzesti-Grivitei-Polizu.
PUZ-ul zonei Buzesti-Grivitei-Polizu( intregul PUZ aici), aprobat in 2010, vine sa detalieze chiar si parti din proiectul intregului bulevard. Acest detaliu al puz-ului ne arata cum va arata bulevardul, profilul sau fiind format din trotuar cu spatiu verde, 2 benzi de circulatie pe sens si spatiu verde ce bordeaza dubla cale de rulare a tramvaiului. In aceasta zona toate demolarile sunt pe partea stanga pe sensul de mers catre Piata Victoriei. Se precizeaza pe plansa proiectului ca zidul cinematografului Feroviarul (Marna) va fi mutat, scris cu pixul „reamplasare fatada”. Voi discuta mai mult despre acest puz in propunerea pe care o voi face pentru acest triunghi, propunerea votata in sondaj, acum doar fiind necesara prezentarea detaliului pentru a evidentia noul profil al Buzestiului. Un alt element nou este largirea Caii Grivitei pana la intersectia cu Polizu.
Pe planul cadastral am marcat cladirile ce vor fi demolate in aceasta zona. Cu galben sunt marcate cladirile ce vor fi demolate, iar pe Buzesti au fost deja demolate cladirile pana la hotel Marna. Sa vedem care sunt cladirile ce vor fi demolate.
Cadirile de pe strada Haralambie Botescu, strada scurta dintre Piata Matache si Berzei, paralela cu aceasta din urma.
Piata Matache(actual Piata Haralambie Botescu) – intrarea principala
Piata Matache(actual Piata Haralambie Botescu) – vedere dinspre strada Mircea Vulcanescu
Piata Matache(actual Piata Haralambie Botescu) – vedere dinspre strada Cameliei
Piata Matache(actual Piata Haralambie Botescu) – vedere a fatadei secundare
Piata Haralambie Botescu nr. 18
In intersectia Buzesti-Grivitei prima cladire ce va fi daramata cu adresa pe Calea Grivitei.
Calea Grivitei nr.119 vedere din intersectia Buzesti-Grivitei
Calea Grivitei nr.119 vedere a corpului de pe strada Berzei
Ajunsi la intersectia cu Grivitei, iata demolarile de pe Buzesti:
Str. Buzesti nr. 1 comun cu Calea Grivitei nr. 80 – Cinematograful Feroviarul (Marna)
Str. Buzesti nr. 3 – Hotel Marna
Str. Buzesti nr. 5
Str. Buzesti nr. 7
Str. Buzesti nr. 9-11 – Cinematograful Buzesti
Str. Buzesti nr. 15-va recomand aici si o poveste interesanta care are in prim-plan aceasta cladire deja disparuta – „Cum moare o casa” de pe blogul puncte de fuga
Str. Buzesti nr. 17
Str. Buzesti nr. 19
Str. Buzesti nr. 21
Str. Buzesti nr. 25
Str. Buzesti nr. 31
Str. Buzesti nr. 33
Str. Buzesti nr. 35
Ar trebui sa intelegem ca solutia pentru astfel de zone, lasate in paragina, nu este intotdeauna demolarea. Daca s-a ajuns in aceasta situatie este din cauza mai multor factori care au contribuit impreuna la situatia de astazi. Solutiile simpliste de demolare a unei zone nu fac altceva decat sa arate modul in care tratam orice problema aparuta in oras. Nu avem din pacate niciun fel de gandire strategica, pe o perioada lunga, care sa impiedice generarea acelorasi tipuri de probleme. Daca vom gasi doar solutii punctuale sau de distrugere vom constata ca in timp ne vom lovi de aceleasi nerealizari, probabil fara sa intelegem de ce nu „a mers”.
Urmatorul episod despre acest bulevard, de altfel si ultimul, va fi despre concluziile generale asupra proiectului si modul in care cred eu ca va arata, dupa o perioada de timp, intreaga zona, luand in calcul acest tip de „dezvoltare” urbana.
UPDATE: ARTICOLE CU ZONA BUZESTI – BERZEI – URANUS
18 comentarii la „Bulevardul nou, de la Piata Matache la Occidentului”
Foarte interesant PUZ-ul citat. Ar trebui să înţeleg de pe adăugirea făcută cu pixul că acea piaţă publică va şade în spatele unui zid-faţadă? Dar hotelul Marna, accentuat drept monument de arhitectură, unde va fi "reamplasat", în acelaşi spirit? Răspunde
@armyuser…cum am spus si in articol preferam sa discut puz-ul cand ajung la propunere, dar sa raspund acum, ricum am modificat si link-ul catre site-ul primariei pentru a se ajunge direct la proiect Răspunde
pe vremuri parca, cu cata mizerie era si cata frica, tot mai existau oameni care, cu putere ori nu, vociferau, protestau ori chiar incercau orice metoda in a opri distrugerile. Acum parca, suntem toti, mai muti ca niciodata. Cel putin in cazul pietii matache, unde chiar exista sansa de translare a cladirii si doar nepasarea, idotenia si lipsa de vointa va duce la daramarea ei, macar in cazul ei sa incepem sa ne auzim, sa vociferam, sadam cu pumnul in masa. Lipsa protestelor acum, ii va incuraja sa faca si mai mult rau. Mi-as dori sa vad arhitecti cu capul pe umeri, putini cati sunt, care sa ofere alternative. Si-n acelasi timp mi-as dori sa vad si eu nume care stau la baza acestui proiect avortat doar pentru un vot in plus… Răspunde
sunt lucruri care se pot face, dar trebuie sa fie auzite, caci altfel lui "gâgă suspendatu, doftor" nici ca-i va pasa. Despre translarea policlinicii de pe berzei in locul blocului de locuinte nici nu cred ca va putea fi vorba vreodata in acest oras, atata timp cat proiectele se fac cu barosul in mana, cu care, rareori se mai noteaza pe marginile hartiilor, gratieri. Asa cum cred ca se va intampla si cu fatada 'feroviarului', unde pixul a intervenit dupa ce l-a luat gura promisiunilor opresciene pe din'ainte la intrebarile enervante a unor ziaristi…
@toni…sut de acord cu tine in ce priveste Piata Matache si chiar cladirea de la nr18, dar nu trebuie sa gandim punctual…problema este pana la urma proiectul…nu stiu insa la ce te-ai referit cu "pe vremuri" caci din cate stim deomlarile din anii 70-80 erau in acelasi stil, dar la o scara mai mare…nu stiu daca ar fi fost o solutie mutarea policlinicii, ci mai degraba o interventie si o demolare a blocului de pe colt, demolare care ar fi putut sa readuca in spatiul public biserica mutata…despre proteste si ong-urile care apar acum o sa-mi spun parerea in ultimul articol, daca mai un pic de rabdare :) Răspunde
Cu siguranta ca domnului Haralambie i se faceau cumparaturile agro-alimentare in piata Matache: locuia aproape. Ma intreb daca mai exista casa respectiva pomenita de Dr. C.C. Giurescu in Amintiri(vol.1, 1976:43): "La extremitatea strazii Berzei, dincolo de piata Matache Macelaru se afla – este si azi – o casa cu parter si etaj, zugravita brun, unde a locuit doctorul Haralambie Botescu".
La Buzeşti nr.1 muncitorii neclificaţi desfac cu ciocanul şi dalta ipsosăriile decorative, într-un nor de praf care se întinde până în mijlocul intersecţiei. Răspunde
@Ephraim…glumeam si noi despre doctorul Botescu insa nu stiu daca mai exista casa…o sa ma documentez un pic si vad ce aflu Răspunde
mmmmm…I love the smell of demolition in the morning! Răspunde
@Sasha…blogul acesta nu se ocupa cu asa ceva, dar sunt multi altii care "acopera" subiectul in cauza, deci din acest punct de vedere vei gasi multe poze puse chiar pe net
@AndreiB…multumesc pentru invitatie, dar sunt plecat din oras in week-end…oricum urmaresc de ceva vreme expozitiile voastre pe site…poate un cititor al blogului ar dori sa vina…va urez o excursie placuta si avand in vedere "evenimentele" din zona, chiar cred ca sunt lucruri interesante de vazut
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Foarte interesant PUZ-ul citat. Ar trebui să înţeleg de pe adăugirea făcută cu pixul că acea piaţă publică va şade în spatele unui zid-faţadă? Dar hotelul Marna, accentuat drept monument de arhitectură, unde va fi "reamplasat", în acelaşi spirit?
@armyuser…cum am spus si in articol preferam sa discut puz-ul cand ajung la propunere, dar sa raspund acum, ricum am modificat si link-ul catre site-ul primariei pentru a se ajunge direct la proiect
pe vremuri parca, cu cata mizerie era si cata frica, tot mai existau oameni care, cu putere ori nu, vociferau, protestau ori chiar incercau orice metoda in a opri distrugerile. Acum parca, suntem toti, mai muti ca niciodata. Cel putin in cazul pietii matache, unde chiar exista sansa de translare a cladirii si doar nepasarea, idotenia si lipsa de vointa va duce la daramarea ei, macar in cazul ei sa incepem sa ne auzim, sa vociferam, sadam cu pumnul in masa. Lipsa protestelor acum, ii va incuraja sa faca si mai mult rau. Mi-as dori sa vad arhitecti cu capul pe umeri, putini cati sunt, care sa ofere alternative. Si-n acelasi timp mi-as dori sa vad si eu nume care stau la baza acestui proiect avortat doar pentru un vot in plus…
sunt lucruri care se pot face, dar trebuie sa fie auzite, caci altfel lui "gâgă suspendatu, doftor" nici ca-i va pasa. Despre translarea policlinicii de pe berzei in locul blocului de locuinte nici nu cred ca va putea fi vorba vreodata in acest oras, atata timp cat proiectele se fac cu barosul in mana, cu care, rareori se mai noteaza pe marginile hartiilor, gratieri. Asa cum cred ca se va intampla si cu fatada 'feroviarului', unde pixul a intervenit dupa ce l-a luat gura promisiunilor opresciene pe din'ainte la intrebarile enervante a unor ziaristi…
1. care e treaba cu "Haralambie"? E vreun mostenitor de-al lui Matache ? :))
Ar trebui sa moara mai multe cladiri de pe Buzesti. Cu criza asta, cine stie cand se schimba peisajul…
@toni…sut de acord cu tine in ce priveste Piata Matache si chiar cladirea de la nr18, dar nu trebuie sa gandim punctual…problema este pana la urma proiectul…nu stiu insa la ce te-ai referit cu "pe vremuri" caci din cate stim deomlarile din anii 70-80 erau in acelasi stil, dar la o scara mai mare…nu stiu daca ar fi fost o solutie mutarea policlinicii, ci mai degraba o interventie si o demolare a blocului de pe colt, demolare care ar fi putut sa readuca in spatiul public biserica mutata…despre proteste si ong-urile care apar acum o sa-mi spun parerea in ultimul articol, daca mai un pic de rabdare :)
Cu siguranta ca domnului Haralambie i se faceau cumparaturile agro-alimentare in piata Matache: locuia aproape. Ma intreb daca mai exista casa respectiva pomenita de Dr. C.C. Giurescu in Amintiri(vol.1, 1976:43): "La extremitatea strazii Berzei, dincolo de piata Matache Macelaru se afla – este si azi – o casa cu parter si etaj, zugravita brun, unde a locuit doctorul Haralambie Botescu".
La Buzeşti nr.1 muncitorii neclificaţi desfac cu ciocanul şi dalta ipsosăriile decorative, într-un nor de praf care se întinde până în mijlocul intersecţiei.
@Ephraim…glumeam si noi despre doctorul Botescu insa nu stiu daca mai exista casa…o sa ma documentez un pic si vad ce aflu
mmmmm…I love the smell of demolition in the morning!
@GIURGIU…suntem in trend 🙂
nu se poate merge in zona pentru noi fotografii? inainte de a darama zona? ar fi interesant pentru fotomuzeu.blogspot.com
@Sasha…blogul acesta nu se ocupa cu asa ceva, dar sunt multi altii care "acopera" subiectul in cauza, deci din acest punct de vedere vei gasi multe poze puse chiar pe net
Este interesant de vizitat zona chiar si acum in demolari.
http://www.orasul.ro
@AndreiB…multumesc pentru invitatie, dar sunt plecat din oras in week-end…oricum urmaresc de ceva vreme expozitiile voastre pe site…poate un cititor al blogului ar dori sa vina…va urez o excursie placuta si avand in vedere "evenimentele" din zona, chiar cred ca sunt lucruri interesante de vazut
Mi-am permis sa iau o fotografie de aici pentru a ilustra articolul meu… am pastrat watermarkul si am dat si un link catre articolul acesta.
@Cristian…nu e nici o problema, atat timp cat se precizeaza sursa si link, se poate lua orice de pe blog