De 5 ani locuia în bloc032 și tot de atunci se ocupa de administrare. MetroCorp îl ajutase să se refacă fizic după accident și i-a plătit toate noile adaosuri. Picioare noi, brațe noi, ficat, plămâni și alte chestiuni interne… Era ca nou… Au plătit pentru astea și l-au băgat și în Rețea, dar acum trebuia să fie admin pentru bloc032 și nici nu prea avea cum să renunțe la asta. Până la urmă a fost decizia lui. Dacă voia să mai trăiască…
Sarcina principală era o dată pe lună. Împreună cu cineva de la MetroAI și un robot-service se plimbau prin toată clădirea, inspectau infrastructura și intrau și în turnul-centrală. Niciodată nu au găsit nimic stricat, dar asta pentru că totul era monitorizat constant, așa că, de ce să mai apară alte probleme? I se părea complet inutilă verificarea asta fizică, dar se bucura că poate să se mai plimbe… Era un motiv serios să plece din rețea, să iasă din Ou. Era un motiv pe care i l-au dat. În Ou totul era exact cum voia el, exact cum își imagina. De fapt, de ceva vreme, se întreba dacă era chiar ce își imagina el, ce voia el… poate că asta era chiar ce voia.
Când a ieșit din Ou, totul era exact cum se aștepta. Camera lui nu se schimbase deloc, nu era praf, totul era în spațiile de depozitare. Totul curat, ordonat și la locul lui, ascuns în pereți. Modulul lui era cel standard, folosit acum zeci de ani ca depozitare pentru roboți. Ca toate cele din blocuri, modulele fuseseră adaptate la Ou. Erau identice la exterior, iar la interior se puteau adăuga mai multe capsule, în funcție de numărul de oameni. În orice caz, condițiile fizice nu erau atât de importante pentru că majoritatea stăteau doar în Rețea. Acolo trăiau, mâncau, beau și își consumau toate lichidele. Rar ieșea cineva din Ou. Rar ieșea cineva din Ou și practic niciodată din modul. Locuitorii din blocuri erau fericiți, așa i s-a spus și nu avea el cum să verifice dacă nu era adevărat.
În plus, cum să îți mai dai seama dacă vorbești cu un om, un ai sau doar un robot? Toți erau în Rețea.
În modulul lui putea să facă schimbări fără mari eforturi. Toate elementele erau din panouri ce permiteau schimbări de design, de la culoare și până la material sau formă. Sau era doar o proiecție din Rețea? Nici nu contează, important este că îți putea personaliza cumva modulul. Nimeni nu ar fi văzut, nimeni nu îl vizita, dar nici nu o făcea pentru altcineva. Măcar în modul avea senzația clară că e singur și că nu riscă să se întâlnească cu nimeni. De fapt se dezobișnuise de întâlnirile astea fizice, încât nu voia să aibă deloc de a face cu alții în realitate. Era de ajuns în Rețea, iar la cât de reală devenise toată experiența de acolo, nici nu mai simțea alte nevoi fizice.
Și-a aprins luminile și a modificat culoarea peretelui exterior. Nu voia acum să vadă ce e afară. Știa ce e acolo și nu-l mai atrăgea deloc. Știa poveștile despre trecut, știa de orașul vechi, de casele lui, de cutremurele care l-au distrus. Văzuse filmele cu toate catastrofele, imagini cu reconstrucția și conflictul de acum 30 de ani. Știa destule. Dar nu îi mai păsa de exterior. Acum încerca să-și facă treaba cât mai rapid, să uite de @afară și să se-ntoarcă la lumea lui… acolo unde era mai sigur. Bucureștiul nu era foarte diferit de celelalte orașe care supraviețuiseră. Oameni în blocuri, Ai cu roboții lor în subteran și restul de nebunie pe unde se putea. NU era plăcut să te plimbi pe @afară… și era mult mai bine să stai în Oul tău, în lumea ta.
Utopia B-2175 vreau să fie o privire asupra transformării acestui spațiu pe care îl numim astăzi București. Evident că este vorba doar de imaginație și ceva utopic, dar nu finalul este important pentru mine. Anul 2175 este ales aproape la întâmplare, mai degrabă m-am gândit cum se poate transforma orașul nostru în 150 de ani… Oare mai există oraș?