Am mai vorbit si in alt articol despre modul in care modificam orasul si cum reusim sa-l facem sa functioneze intr-un anumit mod. Discutia era axata mai ales pe modul in care configuram spatiul, caci pana la urma toate elementele construite genereaza spatiul in care traim. In orice astfel de „dezbatere ” despre cum schimbam orasul intotdeauna apare clar si hotarat ideea ca arhitectii si urbanistii sunt vinovati pentru modul in care s-a dezvoltat orasul. Lasam totusi la o parte influentele politicului in luarea deciziei. Cand spun vinovati se intelege automat ca Bucuresti „nu e ce ar trebui sa fie” si, poate cea mai stupida exprimare, „lucrurile merg intr-o directie gresita”.
Pentru ca imi place sa vorbesc despre lucruri practice am ales sa fac o mica analiza despre evolutia unui bloc. Este un exemplu bun pentru modul in care influentam imaginea orasului, participantii la aceasta dezvoltare fiind administratia, proiectantii si locuitorii orasului.
Arhitectura de inceput a blocului
Orice constructie apare in urma unui proiect, iar imaginea pe care o percepem este cea generata de arhitect. El este cel care are ideea. Presupunem, ca in orice caz, ca ideea initiala este modificata pana se ajunge la constructia pe care o vedem in oras (modificari impuse de beneficiar, ingineri, regulamente etc). Iata cum arata blocul nostru in anii 60, la scurt timp dupa ce a fost finalizata contructia.
Imaginea din anii 60, sursa foto Orasul lui Bucur, ne prezinta spatiul public si blocul, rezultate ale ideilor arhitectului. Blocul se afla pe soseaua Stefan cel Mare, in apropiere de intersectia cu Calea Mosilor. Constructia face parte dintr-un ansamblu de locuinte colective, ansamblu realizat in aceasta perioada pe o mare parte a traseului soselei Stefan cel Mare. Arhitectura este cea care se practica in intreaga lume in aceea perioada. Putem spune ca eram inca in legatura cu tendintele arhitecturale globale.
Imaginea din 1971, sursa foto arhiva Willy Pragher, ne arata evolutia spatiului si a blocului. se pastreaza inca acel concept arhitectural, singura diferenta fiind ca vegetatia a crescut. Orizontalele care marcheaza fiecare nivel sunt inca vizibile si contrasteaza puternic cu volumul retras. Practic imaginea ne prezinta un joc al liniilor albe (balustradele pline ale balcoanelor) pe un fundal generat de volumul paralelipipedic umbrit de consola balcoanelor.
Intreaga zona este modificata odata cu largirea soselei Stefan cel Mare si constructia noului pasaj Bucur Obor. In acelasi timp se sistematizeaza si Calea Mosilor si soseaua Colentina aparand bulevardele-canion. Imaginea din 1979, sursa foto arhiva domnului Vartanian, ne arata noul spatiu creat, iar pe fundal se vede blocul nostru. Arhitectura ramane neschimbata semn ca atat administratia cat si noii proprietari inca respectau ideea initiala.
Arhitectura blocului nu este extraordinara, dar este in „tendintele perioadei” in care a fost realizata constructia. Avem pana la urma un paralelipiped in care sunt modificate fatadele. E doar o arhitectura in doua dimensiuni, proiectul rezumandu-se la decorarea unor suprafete plane ce genereaza volumul. Aceasta este o solutie in cazurile in care se construieste mult. Un volum simplu care este modelat doar la fatada, in functie de bugetul alocat. Acelasi lucru se intampla in toate cazurile in care se construiesc cartiere intregi, tendinta fiind de uniformizare si standardizare pentru reducerea costurilor. Cu cat este volumul creat mai simplu, cu atat scad si costurile.
Blocul meu, apartamentul meu, spatiul meu…doar al meu
Urmeaza o noua perioada in evolutia blocului analizat. Se face trecerea catre proprietatea privata. Fiecare proprietar de apartament are o viziune proprie a spatiului sau si asta nu le include pe cele comune. Spatiul comun este al tuturor si al nimanui, deci nu merita investitii directe.
Imaginea ne prezinta blocul nostru asa cum arata el in urma modificarilor aduse de proprietari (sursa foto Google Street View). Fiecare face ce vrea pentru ca proprietate privata este sfanta. Nu conteaza decat ce vreau eu. Regulile nu mai exista caci nu se aplica. E momentul in care arhitectura initiala a blocului dispare complet. Practic este un alt bloc care se apropie de acel paralelipiped simplu. Volumul se simplifica pentru ca dispar acele balcoane in consola cu balustradele ce creau ritmul orizontal.
Proprietarul privat nu poate ajunge peste noapte la intelegerea conceptului de proprietate. Totul se reduce deocamdata la drepturi. Obligatiile ce deriva din detinerea unei proprietati sunt total inexistente. Exagerand, cred ca pot spune ca aceasta combinatie intre neintelegerea conceptului de proprietar si inactivitatea corecta a administratiei ce are obligatia de a defini legi si urmari implementarea si respectarea lor este fatala arhitecturi si spatiului bucurestean. Imaginea de ghetou este realizata de fiecare proprietar in parte, indiferent de gradul de educatie sau civilizatie.
Educatia vietii urbane
E nevoie de timp pentru a intelege si accepta modul in care se desfasoara viata in oras. O simpla hartie care atesta ca esti proprietar nu garanteaza faptul ca stii cum sa folosesti obiectul respectiv. In momentul in care cumperi o proprietate trebuie sa te informezi si care sunt obligatiile directe. Cladirile orasului sunt imaginea modului in care intelegem dreptul la proprietate. Mentalitatea inca neschimbata ne face pe toti sa nu intelegem ca viata in locuintele colective inseamna si intretinerea spatiilor comune. Fatadele, instalatiile, liftul sau terasa blocului sunt elemente care trebuie intretinute si pastrate, iar pentru asta este nevoie de investitii permanente.
Privind evolutia timp de aproape 50 de ani a acestui bloc putem vedea disparitia incet, dar sigur, a oricarei urme de arhitectura. Blocul se transforma intr-o cutie in care se locuieste. Mai corect spus „se exista”. Modificarile acestea au fost aduse de proprietari, ei fiind cei care si-au creat aceasta imagine. Aceasta metoda de a modifica arhitectura se poate vedea in tot orasul, din centru si pana la periferie. In general suntem oripilati cand se modifica in acelasi fel un monument istoric, dar nu avem nici o problema sa ne inchidem balconul. E doar o chestie personala, apartamentul meu pe care sunt proprietar.
Cand vedem o cladire veche in paragina suntem nemultumiti ca „nu se face ceva”, dar ajungem acasa, in blocul pe care nu l-am mai zugravit de 30 de ani. Asociatia de proprietari este si o forma de organizare care inseamna si intelegerea modului in care trebuie sa ne ocupam de proprietate. Legile exista, dar nu intereseaza pe nimeni ca e nevoie de autorizatie de constructie pentru modificarea unei fatade. Nu ne place orasul, dar noi l-am modificat constant, generand imaginea de astazi.
Finalul unei modificari
Daca administratia a construit initial blocul, atunci tot statul trebuie sa aiba ultimul cuvant. Reabilitarea termica a locuintelor colective este modul in care statul a preluat si dezvoltat modul de gandire al proprietarului fara obligatii.
Iata imaginea de astazi a acestui bloc. Statul a reabilitat cladirea. Din punct de vedere termic. Statul reuseste astfel finalizarea acelor modificari individuale. Din banii tuturor celor care platesc impozite se intervine pe prorietatea privata a unora, in beneficiul strict si direct al celor care nu isi asuma obligatiile de proprietar. Majoritatea decide si in acest caz si asta nu pare sa deranjeze pe nimeni. Totul este sa stai la bloc si administratorul se depuna o cerere. Atat.
Din punct de vedere al spatiului urban beneficiul este zero. Imaginea generata de interventia statului nu este in beneficiul comun. Faceti o plimbare in zona si vedeti cum se prezinta spatiul. Arhitectura este data uitarii. Aceea imagine de inceput a fost complet modificata. Ideea initiala a arhitecturii acestui bloc facea parte dintr-o anumita gandire si un program, lucruri urmarite in intregul ansamblu realizat. Astazi avem doar cutii, constructii care au fost modificate initial de proprietari si apoi de stat, acesta girand practic modificarile anterioare. Aceste interventii nu modifica fundamental modul de locuire, spatiile in care traim.
In loc sa gandim printr-o strategie situatia locuirii colective din Bucuresti, preferam sa dam o spoiala pe intreg orasul. Acum nu o sa mai arate totul gri pentru ca a venit statul sa vopseasca in locul proprietarilor. Acum o sa arate ca o sorcova.
PS: Va rog sa nu incercati sa ma cautati in acest bloc. Nu locuiesc acolo si nu pot raspunde la interfon. Constructia aceasta este doar un exemplu general pentru modificarea in timp a unei locuinte colective.
E interesant studiul. Deviatia (necontrolata) in timp fata de imaginea si arhitectura initiala este un minus- un minus care poate arata insa si ca proiectul nu s-a raportat bine la „client” , nu? 🙂
pai clientul initial a fost statul care a impus programul…apoi „utilizatorii” initiali, devenind proprietari, au decis modificarile…adica nu hotarasc sa caut un spatiu care sa se apropie de ce vreau, ci ma decid sa adaptez orice in functie de dorinta proprie si fara a tine cont de rest…daca „tema” initial furnizata a fost gresita sau poate chiar si solutia proiectantului, atunci modificarile trebuie facute in alta parte, ceva trebuie schimbat de la „temelie”
cred ca una din greselile majore privind urbanismul in special in Bucuresti s-a produs in momentul in care statul a decis sa impropietareasca fostii chiriasi
legea oricum in Romania e greu de aplicat insa in calitate de chirias este mult mai greu sa intervii; in plus nici macar nu esti foarte motivat
consider ca pe termen lung s-ar fi asanat mai bine patura sociala
ma gandeam zilele trecute, ma poti contrazice: inchiderea balcoanelor a aparut ca un raspuns de tip „disident” la regula de a nu-ti inchide spatiul sau pentru motive termice? pentru ca daca e ultimul nu vad o motivatie actual tinand cont de reabilitarea asta termica cu polistiren si „termopane”
nu stiu exact despre care chiriasi vorbesti…daca e vorba de toti care si-au luat imediat dupa revolutie apartamentele in blocurile in care locuiau, atunci a fost si combinatia cu inflatia si toti si-au permis…in cazul chiriasilor din casele fostului ICRAL si a cladirilor nationalizate, acolo a fost clar o masura in care s-a dorit nerezolvarea regimului de proprietate si prelungirea acelei incertitudini…o chestiune politica a regimului postdecembrist…despre inchiderea balcoanelor pot doar sa-mi dau cu parerea, pentru ca nu stiu exact motivele si perioada, dar e clar ca dupa revolutie a fost o explozie…ce cred eu este ca a fost o metoda de a castiga un spatiu (in cazul celor care le-au transformat in bucatarii, camere, etc)…in alte cazuri a fost o refunctionalizare, balconul transformandu-se in debara, care la randul ei avea nevoie de o temperatura mai ridicata…poate ca a fost vorba si de motive termice, strict pentru camerele de locuit, dar asta nu explica situatiile pe care le vedem si la blocurile noi…cum am spus si in articol, cred ca inca nu avem educatia necesara pentru statutul de proprietar
ma refer la apartamentele construite de stat unde de exemplu parintii mei au stat cu chirie iar dupa revolutie li s-a dat sansa sa il cumpere
legat de balcon, ai mei l-au inchis pentru ca actiona ca un tampon termic; si daca tot e inchis de ce nu ar face si o debara 🙂
pot paria ca daca ar fi ramas in continuare chiriasi nu ar mai fi decurs la investitia respectiva
e posibil sa nu fi facut modificari, dar uite ca le face acum statul cu reabilitarea asta
Exemplar articol! Si foarte trist, din pacate.
Asta e rezultatul lipsei de educatie din perioada comunista. Nu-mi aduc aminte ca, la scoala sau la liceu, sa se fi pus vreun pic accentul pe estetic.
Sunt curios cine-i arhitectul, care a semnat proiectele astea de reabilitare… Si e mare pacat, deoarece, cu aceasta ocazie, s-a pierdut o mare sansa de a remodela, in sens pozitiv, fatadele „personalizate”. Mai grav, se mai distrug si detaliile, conferindu-se un aspect de oras din carton.
multumesc…ocazii vor mai fi mai ales cand vor incepe sa zboare bucati de polistiren 🙂
Combinatia intre democratie si intelegerea mioritica a democratiei = cu dezastru arhitectonic
Multumim pentru articol! Eu vad (din nou) o distanta mare intre gandurile frumoase si utopice ale unui arhitect si realitatea pe care nu a reusit sa o anticipeze.
realitatea e dură pentru arhitecţi 🙂
Nu e devina nici improprietarirea, nici ce s-a mai spus pe aici!!! PENTRU ORICE MODIFICARE ESTE NEVOIE DE AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE!!!!!!!!!!!! PROBLEMA ESTE CA FIECARE A FACUT CE A VRUT, AUTORITATEA STATULUI NU EXISTA, NU VERIFICA MODIFICARILE SAU ARE DE UMPLUT BUZUNARELE FUNCTIONARILOR!!!!!!!!!, SAU MAI RAU ELIBEREAZA AUTORIZATII, FARA SPAGA (DAR BINEINTELES SI CU SPAGA), DECI ELIBEREAZA AUTORIZATII, FARA SA LE PESE DE ESTETICA, DE PATRIMONIUL ARHITECTURAL IN GENERAL!!!!, DAR SI O COMPLETA INDIFERENTA SI NEINTELEGERE PT. ARHITECTURA MODERNISTA ANTEBELICA SAU POST BELICA DE F. BUNA CALITATE, CUM ESTE ACEST CAZ!!!! aCEST TIP DE ARHITECTURA ESTE INTRETINUT SI APRECIAT IN VEST, CHIAR DACA SUNT LOCUINTE SOCIALE (CUM ESTE CAZUL AICI). lIPSA DE CULTURA, CULTURA VIZUALA MAI ALES, NEINTELEGEREA FRUMOSULUI SAU DEFAPT PERVERTIREA SA, SAU PUR SI SIMPLU IGNORANTA, NEPASARE, CACI DACA AR EXISTA ASA CEVA, LUMEA S-AR „REVOLTA” (VEZI TERMOSISTEMARILE ASTEA, CARE NU NUMAI DAUNEAZA FIZICII CONSTRUCTIILOR. PERICOL DE INCENDIU, DAR DISTRUG COMPLET FATZA CLADIRILOR!!! ATZI VAZUT ASEMEA TERMOSISTEMARI POSTFACTUM LA PARIS, LA LONDRA, LA…..TARILE NORDICE!!!! NORVEGIA DANEMARCA, FINLANDA SUEDIA, NORDUL GERMANIEI????? VA SPUN EU CA ASA CEVA NU ESTE PERMIS DIN PCT DE VEDERE ESTETIC!!!!!!, DARAMITE LEGAT DE FAPTUL CA CLADIRILE NU MAI RESPIRA, INCENDIU SI ALTELE. tERMOSISTEMUL IGNIFUG ESTE F. SCUMP, NU A FOST FOLO-SIT NICUM LA NOI!!!!) POPOR NEEDUCAT, (NICI IN SCOALA DAR MAI ALES IN FAMILIE, FAMILIA CAREIA II LIPSESTE CONTINUITATEA CULTURALA) TARA FARA CAINI,!!!!