Arhitectul și lumea

Ca să ajungi să poți profesa ca arhitect treci prin mai multe etape de dezvoltare și pregătire, toate fiind întinse pe o bună perioadă de timp a vieții. Începi cu meditații pentru admiterea la facultate, în general cam doi ani de zile dacă intri din prima încercare. Continui cu facultatea care durează șase ani, dacă nu se prelungește din diferite motive. După școală urmează perioada de stagiu de doi ani și abia apoi poți avea și dreptul de a semna proiecte. În total cam zece ani din viață trebuie să te pregătești pentru a ajunge la stadiul de arhitect cu drept de semnătură. Asta în cel mai bun caz. Deci ești liber să faci arhitectură…

Vechiul film realizat de Rusu+Borțun Brand Growers este o prezentare a unei părți a muncii de arhitect. După ce ați râs de modul în care se desfășoară discuția, vă rog să vă mai uitați odată la filmuleț, de data aceasta fiind atenți doar la modul în care se comportă „arhitectul”. Modul în care relaționează cu beneficiarul este foarte bine prezentat și este efecul acelor ani de studiu. Este vorba de reprezentantul unei elite?

Viitorul arhitect aude încă de la începutul pregătirii pentru admitere că profesia de arhitect este una ce aparține de elită. În facultate nu există curs la care să nu ți se spună că arhitecții sunt cei mai deștepți, frumoși, bravi sau vizionari dintre pământeni, iar cei cu care trebuie să lucreze sunt ultimii proști. Fie că este vorba de ingineri, orice specializare, beneficiari sau constructori, toți îi sunt inferiori și dornici de a distruge viziunea glorioasă a arhitectului. Când a reușit să termine școala, arhitecul are impresia că este buricul pământului și că doar ghinionul sau elementele cu care este nevoit să lucreze îi vor distruge șansa de a revoluționa lumea.

Din momentul în care începe să lucreze arhitectul descoperă că realitatea este mult diferită de ce i s-a spus ani la rând. Este momentul în care observă că orice proiect se lucreză în echipă multidisciplinară, că trebuie să argumenteze orice propunere și că profesia de arhitect implică și nevoia de a cunoaște alte domenii. Arhitectul este legătura între diferitele specializări care își aduc aportul la realizarea unui proiect, deci trebuie să învețe să fie manager. În același timp trebuie să cunoască legislația și modul în care se lucrează în administrația românească. Discuțiile cu beneficiarii sunt parte a acestei munci, iar modul în care o face poate însemna reușita unui proiect.

Mare parte din ce înseamnă profesia de arhitect o descoperi când începi lucrul practic. Nimeni și nimic din școală nu te anunță că profesia nu însemnă doar proiectarea unei construcții. Arhitectul descoperă pe cont propriu tot ce înseamnă profesia aceasta. Nici un curs din școală nu te pregătește pentru a discuta cu beneficiarul. Profesorii nu îți spun cum trebuie să abordezi un beneficiar, cum să prezinți o idee, o schiță celui care își investește banii în viziunea ta și pe care trebuie să-l convingi. Beneficiarul este în general un nespecialist, deci trebuie să poți explica astfel încât acesta să înțeleagă elemente cu care nu este familiarizat. Dacă arhitectul este parte dintr-o elită intelectuală, culturală și profesională, atunci convingerea unui beneficiar nu trebuie să fie o problemă extrem de dificilă.

Faptul că un arhitect este considerat un specialist, că gradul său de cultură este ridicat ar trebui să fie un atuu în discuția cu un beneficiar. A da vina doar pe beneficiar pentru un proiect nereușit este doar un mod simplist de a pasa responsabilitatea. Este cel mai simplu mod de a-ți ascunde inabilitatea profesională. În același fel poți da vina și pe ingineri, legislație, constructor sau administrație. Altcineva poate fi întotdeauna de vină. Există și acele momente în care pur și simplu proiectul tău nu este respectat, dar soluția este să renunți la a mai lucra pentru acesta. Nici acest lucru nu te învață în școală.

Facultatea ar trebui să aibă și un curs despre modul în care se lucrează în echipă, despre cum trebuie să colaborezi cu diferitele specialități. În școală există foarte puține momente în care un proiect este lucrat complet în echipă. Școala are obligația să scoată arhitecți, proiectanți care pot realiza arhitectură de calitate. În același timp trebuie să fie îmbinate cursurile de teorie și practică de arhitectură cu cele de dezvoltare personală. Poate în acest fel nu vom mai vedea atât de mulți arhitecți frustrați și în cele din urmă vom avea mai multe clădiri cu arhitectură de calitate. Scopul este creșterea calității arhitecturii și nu realizarea unor desene „drăguțe”.

PS: Nu toți arhitecții sunt buni. Nu toate proiectele trebuie realizate. Nu vei muri de foame dacă refuzi un proiect. Prin „arhitect” puteți înțelege orice proiectant (inginer, urbanist, designer etc).